Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că se va discuta cu Comisia Europeană un mecanism ce va permite ca primarii care derulează proiecte din fonduri europene să fie stimulaţi financiar prin majorarea veniturilor cu un procent ce ar putea fi de 75% din salariu.
Autorităţile îşi doresc să aplice acest mecanism începând cu 1 ianuarie 2014.
„Trebuie să vorbim şi cu Comisia Europeană pentru a vedea exact care este mecanismul care să poată permite o astfel de finanţare pentru primari, pentru că se va merge pentru acei primari care au fonduri europene, ca să stimulăm atragerea de proiecte europene la nivel de comunităţi locale şi probabil că se va face o raportare la ceea ce există ca şi bază salarială astăzi. Cam ăsta e în mare mecanismul, problema este să fie de Comisia Europeană acceptat”, a spus luni ministrul Eugen Teodorovici, citat de MEDIAFAX.
În ceea ce priveşte sumele ce ar putea fi acordate primarilor, pentru stimularea atragerii de fonduri europene, şi impactul asupra bugetului, ministrul a spus: „Aceasta este o chestie care se adaugă din bani europeni la ceea ce există astăzi, nu e un efort pe bugetul de stat”.
„Poate să fie din următorul cadru financiar, ideea e să avem un asemenea mecanism agreat de cei de la Comisia Europeană, să se dea într-adevăr un stimulent. Discutăm cu Comisia Europeană anul ăsta să stabilim ca de la 1 ianuarie să fie permisă o astfel de abordare”, a precizat Eugen Teodorovici.
De asemenea, el a menţionat că simulentul nu va atinge un cuantum egal cu salariul aleşilor locali: „Este mai mult moral sau un factor psihologic faptul că stimulezi personalul respectiv”, a explicat ministrul Fondurilor Europene.
Primul care a vorbit despre o astfel de posibilitate a fost vicepremierul Liviu Dragnea care, în 8 noiembrie, la „Atelierele Viitorului” organizate de PSD, spunea că primarii vor beneficia de salarii mai mari şi de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, fiind luat în calcul şi un spor pentru fonduri europene.
„Salariile primarilor, eu cred că e o problemă importantă şi eu vreau ca salariile primarilor să fie mărite. În opinia mea, în ultimii câţiva ani de zile se perpetuează o ipocrizie, că primarul nu are nevoie de salariu, că fură”, a declarat Liviu Dragnea.
Dragnea a afirmat că în cazul funcţionarilor care se ocupă de fondurile europene sunt alocate bonusuri de 75%, în vreme ce primarii nu beneficiază de niciun fel de spor, nici măcar de spor de vechime.
De asemenea, el a menţionat că a avut o discuţie cu ministrul pentru fondurile europene, Eugen Teodorovici, pentru ca inclusiv primarii să beneficieze de sporuri în cazul absorţiei de fonduri europene, chiar dacă nu vor fi de 75%.