19 octombrie, 2023

Guvernul de centru-dreapta din Suedia a pregătit în ultimele săptămâni terenul pentru o potențială trimitere în Ucraina de aeronave Gripen, scrie Politico.

Ministrul Apărării, Pål Jonson, a declarat că a instruit conducerea militară suedeză să examineze impactul potențial al furnizării de noi capacității de luptă pentru Ucraina, inclusiv exportul sau donarea de avioane de vânătoare Gripen. Armata urmează să prezinte guvernului concluziile până pe 6 noiembrie, a spus Jonson.

Un an între decizie și prezență activă pe front

„Această analiză va trebui să analizeze modul în care sunt afectate capacitățile noastre defensive, atât capacitatea operativă aici și acum, cât și finanțele noastre pe termen lung a apărării”, a spus el reporterilor la Stockholm.


Dacă Suedia ar decide să trimită Ucrainei avioanele sale, experții sugerează că ar putea dura până la un an înainte ca acestea să zboare deasupra Ucrainei, deoarece piloții și inginerii ar avea nevoie de pregătire pentru sistemele cu care nu sunt familiarizați.

Avioanele suedeze ar putea avea un impact mare pe frontul din Ucraina. „Chiar și un număr relativ mic de avioane, să zicem 10, ar fi de mare beneficiu atât din punct de vedere operativ, cât și din punct de vedere al moralului pentru Ucraina”, a spus Stefan Ungerth, specialist în apărare aeriană la Agenția de Cercetare pentru Apărare din Suedia.

Consistent sprijin popular pentru susținerea Ucrainei

În Suedia, la fel ca în alte țări nordice și în statele baltice, proximitatea geografică de Rusia a sporit temerile de securitate. Sprijinul pentru furnizarea de arme Ucrainei în rândul cetățenilor Suediei este printre cele mai puternice din Europa, sugerează sondajele.

În comentariile sale, ministrul Apărării, Pål Jonson, a asigurat Ucraina de sprijinul guvernului său: „Este important acum că suntem printre mai multe țări care își intensifică sprijinul, iar cel de-al 14-lea pachet de sprijin al nostru ar trebui să fie văzut ca un semnal al angajamentului profund al Suediei, durabil și pe termen lung.”


Suedia a trimis deja în Ucraina rachete antitanc portabile, vehicule blindate și un sistem de artilerie. Al 14-lea pachet de ajutor pentru Ucraina include, printre altele, piese de schimb și muniție.

Gripen, conceput pentru a contrcara amenințările Rusiei

Aeronavele Gripen ar putea ajuta în mod semnificativ eforturile Ucrainei de a-și controla spațiul aerian. Este un avion relativ ieftin și ușor de întreținut și poate decola și ateriza de pe piste mai scurte și mai înguste, inclusiv piste de aterizare improvizate pe porțiuni drepte de autostradă.

Analiștii de la Royal United Services Institute, un think tank din Marea Britanie, au remarcat într-un raport de anul trecut că Gripen este echipat special pentru a contracara radarul de luptă și rachete sol-aer al Rusiei.

„Gripen are capacități care sunt foarte relevante din perspectiva ucraineană”, a spus Pär Henriksson, purtător de cuvânt al Saab. „Poate cel mai important, Gripen a fost de la început conceput pentru a contracara amenințarea din partea Rusiei.”

Avionul a fost deja vândut unor țări precum Brazilia și Ungaria.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: