miercuri

24 aprilie, 2024

12 ianuarie, 2013

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, afirmă că prin contractul-cadru care va intra în vigoare de la 1 martie va fi sistată finanţarea din fondurile CNAS a unităţilor spitaliceşti private şi astfel spitalele publice vor avea un buget cu aproximativ 10 la sută mai mare.

„În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici – vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate – să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor”, a spus Nicolăescu, sâmbătă, la Târgu Mureș, citat de Mediafax.

Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă”, a mai afirmat ministrul Sănătății.

El a declarat că se va strădui, împreună cu Raed Arafat, să analizeze şi să prioritizeze fiecare problemă din sistem şi „uşor-uşor” să găsească „soluţie fiecăreia”, fiind clar că nu pot fi rezolvate toate odată, întrucât nu există banii necesari.

Nicolăescu a spus că cine îşi dezvoltă o afacere privată „nu şi-o face pe banul public”, iar managerii de spitale private trebuie să îşi gândească investiţia bazându-se pe forţele proprii, nu pe „ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă”.

„Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să… Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat”, a spus Nicolăescu.

El a arătat că „cine va vorbi” din sistemul privat împotriva acestei măsuri „nu va şti ce vorbeşte”.

Întrebat dacă nu crede că va continua căpuşarea sistemului public, prin medici care lucrează în sistem privat şi de fapt îşi duc bolnavii pentru tratamente în spitalele publice, el a spus că intenţionează exact reducerea acestui fenomen, prin „soluţii şi metodologii”.

„Nu exclud că o asemenea posibilitate poate să existe, dar noi vom încerca să găsim soluţii, metodologii, ca să micşorăm acest fenomen, care există. Prin toate sistemele informatice pe care vrem în continuare să le facem reale, în sensul să funcţioneze, pentru că ele sunt aşa, împrăştiate, nu sunt legate, nu sunt conectate, nu sunt corelate, nu sunt coerente. Vom încerca să facem acest lucru şi atunci sigur că datele se vor vedea cu ochiul liber şi cei care greşesc vor plăti”, a spus el.

În aceeaşi conferinţă de presă, Nicolăescu a precizat că nu există servicii medicale care să nu fie oferite de spitalele publice din România. El a adăugat că nu ştie încă dacă le va permite în continuare medicilor să lucreze simultan şi în sistem public şi în sistem privat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Deci clinicile private , personalul acestora se vor alimenta cu bani doar din banii adusi de pacienti ? Ori dau faliment , ori naste o problema colosala .
    Mai degraba e de prevazut o maree de „donatii” la partid , politicieni , de la proprietarii acestor clinici si se revizuieste intreaga decizie . 🙂

  2. O monstruozitate „liberala” 😉
    Un ministru care se lauda ca e liberal sa propuna asa ceva!?
    Dar dintr-o alianta cu motanul Felix si cu parteneri in partid ca Becali ce dreaq de solutii pot iesi?
    Moarte privatilor, Statul sa ne traiasca.

  3. Din nou acest Nicolaescu isi da du stangul in dreptul. In primul rand ca sistemul de sanatate nu se poate sustine doar din banii CASS. Contributiile pe care le platim obligatoriu la sanatate sunt asigurarile noastre si pe banii acestia ar trebui sa avem dreptul sa ne tratam oriunde in tara, nu numai in spitalele de stat. Ca bugetul de stat(dincolo de asigurarile noastre) nu trebuie sa mai finanteze sistemul privat de sanatate, e cu totul altceva. Dar la noi, ca de obicei, toti isi baga picioarele si profita cat pot de ignoranta de care dam dovada.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: