vineri

26 aprilie, 2024

2 august, 2018

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, un memorandum care vizează situaţia amplasamentului Cartierului pentru Justiţie, au declarat surse guvernamentale pentru Agerpres.

Memorandumul adoptat are tema „Decizie vizând situaţia amplasamentului Esplanada în vederea dezvoltării unui program de reconversie funcţională” şi vizează un teren cu o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi.

Prin memorandum s-a decis ca pe jumătate din acest teren, respectiv pe partea dinspre Biblioteca Naţională a României, să fie construit Cartierul pentru Justiţie. Pe cealaltă jumătate vor fi făcute investiţii de către Primăria Capitalei.


Totodată, memorandumul prevede înfiinţarea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi ai Primăriei Capitalei, care trebuie să găsească soluţii pentru a clarifica situaţia terenului respectiv şi pentru dezvoltarea zonei, au mai spus sursele citate.

Terenul cunoscut în București drept „Esplanada” a fost, pe parcursul anului trecut, subiect de dispută între Primăria Municipiului București și guvernele PSD-ALDE.

Pe data de 29 noiembrie 2017, guvernul Tudose a adoptat un memorandum cu titlu similar celui adoptat azi, prin care terenul de lângă Piața Unirii era transferat Ministerului Justiției, pentru edificarea Cartierului Justiției. Decizia a dus la tensionarea relațiilor între Gabriela Firea și Mihai Tudose.

Pe 5 decembrie 2017, primarul Gabriela Firea anunța, la Parlament, după o întâlnire în biroul lui Liviu Dragnea, că s-a convenit ca Primăria Capitalei să fie inclusă în demersurile privind realizarea Cartierului Justiţiei, pentru că, în acelaşi spaţiu, are proiecte pentru filarmonică, galerii de artă şi clădiri de birouri.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: