22 aprilie, 2013

Guvernul a decis să transforme Departamentul Schengen într-o direcție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au declarat pentru cursdeguvernare.ro, surse guvernamentale.

Informația este confirmată de o decizie de luni a premierului Victor Ponta, care l-a coborât din funcția de secretar de stat în cea de subsecretar de stat în MAI pe coordonatorul obiectivului de aderare la zona Schengen, chestorul Marian Tutilescu (foto).

”Voi coordona în continuare problematica Schengen, cu aceleași atribuții de coordonare a activităților Schengen din toate inspectoratele generale din cadrul MAI”, a declarat chestorul Tutilescu, pentru cursdeguvernare.ro.


Sursele consultate de cursdeguvernare.ro arată că obiectivul Schengen a fost, practic, coborât ca greutate în interiorul MAI.

Fostul (deja) Departament Schengen răspundea direct ministrului Internelor, Radu Stroe, și era coordonat de un secretar de stat (Marian Tutilescu).

În schimb, noua Direcție Schengen este coordonată de un subsecretar de stat – tot Marian Tutilescu -, dar care, la rândul lui, se subordonează secretarului de stat Bogdan Tohăneanu, și nu direct ministrului.

Acesta este secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și Guvernul.


De profesie avocat, Bogdan Tohăneanu (40 de ani) are o licență în Drept, obținută de la universitatea particulară Româno-Americană din București (1996).

Din anul 2012, Bogdan Tohăneanu ocupă funcția de secretar de stat în MAI.

În 3 aprilie, președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, ministrul de Interne, Radu Stroe, și ceilalți membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării au adoptat o hotărâre în CSAT prin care au subliniat interesul României pentru ”obiectivul fundamental” de aderare la spațiul de liberă circulație în Europa.

”În cadrul şedinţei, membrii CSAT au fost informaţi despre stadiul aderării României la spaţiul Schengen şi demersurile politico-diplomatice necesar a fi efectuate în continuare astfel încât ţara noastră să-şi îndeplinească obiectivul de aderare la spaţiul Schengen. Membrii CSAT au decis că integrarea în spaţiul Schengen constituie un obiectiv fundamental care trebuie asumat la nivel naţional de către toţi factorii de răspundere”, a precizat Palatul Cotroceni.

La reuniunea din 7-8 martie, Consilul Justiție și Afaceri Interne a decis amânarea aderării României și Bulgariei la zona Schengen pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a problemelor privind justiția reținute în Raportul Comisiei Europene din Mecanismul de cooperare și verificare din ianuarie.

Germania, Olanda și Finlanda s-au opus aderării României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație.

Aderarea României și Bulgariei la Schengen ar urma să fie amânată,. Cel mai probabil, până în anul 2014, din motive politice, potrivit unor surse diplomatice citate de agenția bulgară Novinite.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: