joi

28 martie, 2024

14 iulie, 2020

Guvernul se reunește miercuri în ședință extraordinară pentru a discuta prelungirea stării de alertă, precum și adoptarea unui raportul privind perioada stării de urgență.

Înainte de ședința executivului va avea loc și o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență la care vor fi analizate eventualele propuneri pentru perioada următoare. Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, pe întreg teritoriul României, și foarte probabil nu se vor anunța, în următoarele 2 săptămâni, noi măsuri de relaxare.

Starea de alertă expiră pe 16 iulie, motiv pentru care Guvernul va decide miercuri prelungirea cu alte 30 de zile. Conform deciziei CCR, dar și a legii aflate în vigoare, prelungirea stării de alertă se face fără acordul Parlamentului. De asemenea, documentul nu va putea fi modificat de Parlament.


Guvernul nu are în vedere alte măsuri de relaxare, susțin surse guvernamentale citate de Digi24, din cauza numărului mare de cazuri noi de coronavirus și a evoluției pandemiei. Este însă posibil să fie luate măsuri suplimentare, printre care închiderea teraselor după ora 10 seara.

„Va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, pentru ora 22 sau 23 să fie închise astfel de activități. Va trebui să facem o analiză, dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, va trebui să luăm astfel de decizii”, a declarat recent, premierul Orban.

Din cauza numărului crescut de cazuri noi raportate în ultima perioadă, 10 state europene au impus diverse restricții de călătorie dinspre România.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: