Alianţa pentru Turism solicită Guvernului României acordarea voucherelor de vacanţă începând din 1 ianuarie 2022, pentru minimum cinci ani, scrie News.ro.
„Cele 24 de organizaţii care acoperă tot spectrul industriei ospitalităţii, reunite sub numele Alianţa pentru Turism (APT), precum şi alte organizaţii sindicale şi patronale care reprezintă toate domeniile economiei naţionale susţin importanţa majoră a reintroducerii voucherelor de vacanţă începând cu 2022. Este esenţial ca această decizie să fie legiferată până la sfârşitul acestui an.
APT, alături de celelalte organizaţii sindicale şi patronale, salută anunţul public privind reintroducerea voucherelor de vacanţă pentru toate categoriile de angajaţi începând cu 2022 si propun guvernului o formulă îmbunătăţită”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de APT.
„Deşi s-a creat falsa percepţie că angajaţii din sectorul privat nu pot beneficia de voucherele de vacanţă, cifrele dovedesc contrariul, indicând interesul în creştere al angajatorilor privaţi pentru această formă de incentivare.
De exemplu, de la începutul anului până la 30 septembrie 2021, sectorul privat a alocat angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de peste 52 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din valoarea totală a voucherelor emise în anul precedent „, scrie comunicatul APT.
Alianţa pentru Turism adaugă că voucherele pot sprijini esenţial comunităţile locale, iar rezultatul va determina dezvoltarea turismului sustenabil în particular şi a economiei locale în general, ca urmare a generării creşterii activităţii în sectoarele conexe.
Voucherele de vacanţă pot fi utilizate doar pentru servicii turistice în România, stimulând dezvoltarea turismului intern şi sprijinind balanţa de plăţi a României. Acordarea acestora implică facilităţi fiscale pentru angajatori. Voucherele sunt incluse într-un sistem electronic, iar plăţile sunt simple, rapide şi în siguranţă, la POS sau online.
Şi alte ţări europene, precum Franţa, Ungaria, Lituania şi Cehia, au astfel de stimulente, în timp ce Polonia oferă stimulente pentru copii, până la 18 ani.
Conform APT, este nevoie de o nouă emisiune de vouchere, iar reintroducerea lor să fie legiferată până la 31 decembrie 2021. Emiterea acestora începând cu luna decembrie 2021, pentru anul următor, ar facilita planificarea din timp a vacanţelor şi ar stimula vânzările.
Alianţa pentru Turism susţine că dacă proiectul nu ar fi relansat, iar voucherele nu ar fi emise pentru 2022, o dată cu introducerea certificatului verde şi a reducerii restricţiilor internaţionale, va urma un exod al turiştilor către destinaţii externe.
2 răspunsuri
Gata, a apărut pe-se-de vouchere fără nici un criteriu, toți puturoși statului la mocangeala. Cei de la privat, dacă are chef patronul în mărinimia lui. Voucerele astea ar trebui acordate celor cu salarii mici nu pt toți pomanagii.
Cu banii de pe voucerele astea puteau dubla alocațiile copiilor, dar deh copiii nu votează asa ca le dam bugetarilor. Cat despre vouchere la privat ahahaha ce gluma. Doar multinaționalele care sa nu mărească salariul dau și ele vouchere, PNL+PSD totala mizerie