vineri

29 martie, 2024

18 august, 2020

Guvernul Italian este pe cale să se alieze cu operatorul bursier transatlantic Euronext pentru a intra în jocul negocierilor legate de vânzarea de către London Stock Exchange (LSE) a Bursei din Milano (Borsa Italiana).

Obiectivul final ar fi ca Euronext să devină proprietarul Bursei din Milano, iar Guvernul Italian ar urma să contribuie la finanțarea preluării de către Euronext. Contribuția guvernamentală ar consta în acordul ca un pachet de acțiuni ale Euronext să fie cumpărat de Cassa Depositi e Prestiti (CDP), deținută de statul italian, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Marile jocuri cu burse

Tranzacția se inserează, astfel, în competiția marilor operatori bursieri cu expunere intercontinentală pentru supremația servicilor de piață. Euronext face parte, de fapt, din concernul NYSE Euronext, care include New York Stock Exchange și operatorii bursieri din Paris, Amsterdam și Oslo.


La rândul său, London Stock Exchange Plc (LSE) deține cîteva burse europene și va fuziuna cu bursa din Toronto, după ce i-a fost blocată fuziunea cu marea bursă americană Nasdaq, la care aspiră, pe de altă parte și Deutsche Boerse.

Strategii de expansiune

LSE vrea să vândă Borsa Italiana ori fie și numai platforma acesteia MTS, de tranzacții online cu obligațiuni, ca să obțină acordul Comisiei Europene pentru achiziția furnizorului de baze de date Refinitiv, evaluată la 27 de miliarde de dolari.

Borsa Italiana deține 64% din acțiunile MTS, iar LSE ar căpăta prea mare putere în tranzacțiile europene cu obligațiuni, odată ce va controla Refinitiv, care are 54% dintr-o altă platformă de tranzacții online, Tradeweb Markets, potrivit Reuters.

O altă variantă a alianței Euronext – Guvernul Italiei prevede iniţial oferte separate ale celor doi aliați înainte să-șiunească forțele. Dacă va intra în joc alături de Euronext, Italia ar urmări ca banca sa, Cassa Depositi e Prestiti, să ajungă la o participație în capitalul Euronext de 8%, ca și cea a Caisse des Depots et Consignations, controlată de statul francez.

Guvernul Italiei este „în piață”


Odată îndeplinit planul, acesta ar reprezenta o altă intervenţie majoră a Guvernului italian asupra companiilor listate, după ce Cabinetul condus de Giuseppe Conte a oprit vânzarea unei participaţii minoritare la capitalul Telecom Italia SpA către KKR, în încercarea de a crea un operator naţional unic.

În iulie, premierul Giuseppe Conte a forţat celebra familie Benetton să renunţe la Autostrade per l’Italia, în urma colapsului podului de la Geova din 2018.

Tandemul Euronext-Italia nu este singurul competitor în cursa pentru Borsa Italiana, interesate fiind și Deutsche Boerse AG şi Nasdaq Inc.

Reprezentanţii CDP, Deutsche Boerse, Euronext, Goldman Sachs, Ministerul italian de Finanţe, LSE şi Nasdaq nu au dorit să comenteze informaţiile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: