joi

25 aprilie, 2024

3 februarie, 2021

Guvernul a adoptat miercuri ordonanța de urgenţă prin care se alocă 30 de milioane de euro pentru derularea şi plata orelor „remediale”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Suma va putea asigura plata a 2,4 milioane de ore de recuperare a materiei pierdute în timpul cursurilor online.

Procedura prevede, conform ministrului Cîmpeanu, stabilirea grupului ţintă de elevi, compus din cei care nu au avut internet sau device-uri, precum și din care nu au putut participa la suficiente ore pentru a li se încheia media pe primul semestru:

Suma de 30 de milioane de euro va avea ca destinaţie exclusivă derularea şi plata orelor remediale.


Plata se va face către şcoli într-un cuantum de 0,4 ISR (Indicatorul Social de Referință, valoarea sa este de 500 de  lei- n.red.), adică 200 de lei pe lună pentru fiecare elev cuprins în grupul ţintă.

Precizări despre constituirea grupului ţintă vor fi date printr-un ordin al ministrului Educaţiei într-un termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe de urgenţă.

Pot să vă spun de pe acum că în grupul ţintă vor fi cuprinşi elevii care au înregistrat dificultăţi cu privire la procesul de învăţare online din cauza accesului dificil la internet, accesului dificil la echipamente IT, de asemenea vor fi cuprinşi elevii aflaţi în situaţii de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pe primul semestru.

Potrivit detaliilor prezentate până acum despre această soluție de a recupera materia pierdută:

  • un cadru didactic ar urma să primească 100 de lei pe oră pentru fiecare oră remedială, tarif ce reprezintă maximum corespunzător unui profesor cu peste 25 de ani vechime în sistemul universitar, împărțit la 72 de ore
  • vor fi organizate în medie cinci ore pe săptămână, timp de 16 săptămâni
  • diferenţele în plus sau în minus faţă de 5 ore pe săptămână pot fi stabilite doar la nivelul şcolii, doar de către profesori, după o evaluare a stadiului în care se găsesc elevii, imediat după revenirea în şcoală
  • resursele financiare alocate prin acest program acoperă, la tariful orar unic brut de 100 de lei, net 57 de lei, un număr de 2,4 milioane de ore remediale

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. De ce dezinformati? Proiectul nu are nicio finanțare, se bazează pe voluntariat.Profesorii nu au primit niciun ban. Mai grav e că nu li s-a dat nici macar o copie după contractul de muncă semnat, probabil, pentru a nu da ministerul în judecată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. De ce dezinformati? Proiectul nu are nicio finanțare, se bazează pe voluntariat.Profesorii nu au primit niciun ban. Mai grav e că nu li s-a dat nici macar o copie după contractul de muncă semnat, probabil, pentru a nu da ministerul în judecată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: