30 aprilie, 2020

Macheta Spitalului Regional Iași

Guvernul a semnat joi contractul pentru finanțarea celui de-al treilea Spital Regional de Urgență, care va fi construit în Craiova, din fonduri europene. Valoarea totală a investiției este de 2,85 miliarde de lei.

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va fi construit în Craiova – Ghercești, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165. 296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat cu heliport și cu 1 195 locuri de parcare.

Spitalul va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu intrare separată.


Anunțul de participare pentru achiziția de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului ”Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova” și pentru servicii de asistență tehnică a fost publicat astăzi în sistemul electronic de licitații.

„De acum, ne dorim ca toți pașii birocratici să fie parcurși rapid, astfel încât să înceapă construcția efectivă a unităților spitalicești. Vorbim despre niște investiții majore, îndelung așteptate de cetățeni, cadre medicale, dar mai ales de pacienții din România. Vedem cu toții, în contextul pandemiei COVID-19, ce nevoie vitală de investiții avem în sistemul sanitar. Îmi iau angajamentul ca tot ceea ce ține de ministerul pe care-l conduc să parcurgă pașii legali, rapid, pentru a vedea toate spitalele regionale funcționale, cât mai repede”, a declarat ministrul Administrației și Dezvoltării Ion Ștefan.

Contractul pentru construcția Spitalului Regional Cluj a fost semnat în martie, iar proiectul Spitalului  Regional Iași a fost aprobat de Comisia Europeană la începutul lunii aprilie.

În iulie 2019, guvernul a încheiat un contract cu BEI pentru asistență tehnică la construcția celor 3 spitale regionale. Proiectele spitalelor regionale au fost așteptate de Comisia Europeană spre aprobare încă din 2017, dar guvernele PSD au boicotat aceste proiecte după ce au fost trecute, chiar mai multe, în programe succesive de guvernare.


În martie 2019, ministrul de Finanțe de la acea dată, Eugen Orlando Teodorovici, anunța că renunță la finanțarea europeană și că spitalele vor fi construite în regim PPP, cel puțin unul cu o firmă din Turcia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: