8 mai, 2020

Guvernul a aprobat o amnistie fiscală propusă de Ministerul Finanțelor pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020.

Măsura ar urma să sprijne mediul de afaceri lovit de criza COVID-19 și va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an, se arată într-un comunicat de presă transmis de minister. MFP estimează un impact bugetar pozitiv de până la 2 miliarde de lei.

”Principalele beneficii ale introducerii amnistiei sunt relansarea economiei și depășirea unor probleme economice ale contribuabililor, precum și diminuarea datoriilor acestora. Prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligațiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum și obligațiile bugetare cu termene de plată între 1 aprilie 2020 și 15 decembrie 2020, astfel că, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijină contribuabilii care pot folosi lichiditățile de care dispun pentru continuarea activității afectată direct sau indirect de criza Covid – 19 și permite curățarea bilanțurilor de datorii, iar pe de altă parte, se asigură o creștere a veniturilor la bugetul general consolidat”, se arată în comunicat.


Facilitățile fiscale vizează toți contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii libere, entități fără personalitate juridică, instituții publice, etc).

Ordonanța de Urgență elaborată de MFP reglementează 4 tipuri de facilități fiscale și acoperă toate situațiile cu care se pot confrunta contribuabilii:

Măsura 1Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care la această dată au în sold atât obligații bugetare accesorii cât și obligații bugetare principale.

În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, să achite obligațiile curente (cele născute după 31 martie 2020), să depună toate declarațiile fiscale și să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.


Cu alte cuvinte, la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, contribuabilul nu trebuie să mai aibă niciun fel de datorie, cu excepția accesoriilor care se anulează.

Măsura 2Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv.

În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate inițial pot depune declarație rectificativă prin care să declare obligațiile suplimentare și pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor declarate suplimentar dacă plătește aceste obligații, precum și obligațiile curente (cele născute după 31 martie 2020), depune toate declarațiile fiscale și, bineînțeles, depune cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.

Măsura 3Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv dacă la această dată contribuabilul are în sold doar accesorii iar obligațiile bugetare principale au fost stinse.

În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile curente (cele născute după 31 martie 2020), să depună toate declarațiile fiscale si să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.

Măsura 4Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadente anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

În acest caz, contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanței au în derulare o inspecție fiscală ori o verificare a situației fiscale personale pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligații până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere și dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la 15 decembrie 2020 sau ulterior acestei date.

Aceste facilități fiscale pot fi aplicate și de autoritățile administrației publice locale, opțional, dacă consiliul local stabilește, prin hotărâre, aplicarea acestor prevederi, precum și procedura aplicabilă.

Facilitățile fiscale sunt aplicate și de alte autorități sau instituții publice care administrează obligații bugetare, în sensul că și aceste entități anulează accesoriile pentru obligațiile bugetare pe care le administrează, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de ordonanța de urgență.

Contribuabilii pot notifica organului fiscal intenția de a beneficia de anularea accesoriilor. În acest caz, pentru accesoriile ce pot forma obiectul anulării se instituie un regim special de administrare. Pentru debitorii care nu au notificat organul fiscal pentru a beneficia de anularea accesoriilor, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile care pot fi anulate și care au fost achitate după data intrării in vigoare a ordonanței de urgență, se restituie, la cerere, potrivit Codului de procedură fiscală.

În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, în scopul acordării posibilității de a beneficia de anularea accesoriilor se reglementează posibilitatea contribuabilului de a efectua plăti din sumele indisponibilizate ca efect al popririi.

Dacă îndeplinește condițiile, un contribuabil poate beneficia de anularea accesoriilor în oricare dintre facilitățile fiscale menționate anterior. Astfel, un contribuabil poate să cumuleze toate facilitățile dacă până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, îndeplinește condițiile prevăzute de ordonanța de urgență.

Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență beneficiază de eșalonare la plată pot beneficia de facilitățile fiscale dacă îndeplinesc condițiile impuse de ordonanță, pe de o parte, iar pe de altă parte, doresc și menținerea eșalonării la plată, ori dacă finalizează eșalonarea până la 15 decembrie 2020, textul ordonanței făcând distincție între aceste situații.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: