Guvernul României a aprobat semnarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 250 milioane euro, destinat construirii Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, precum şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului Finanţelor.
Costul total net al acestui proiect este de 420,9 milioane euro, conform documentaţiei tehnico-economice. Aproximativ 60% din costul total va fi finanţat prin împrumutul ce urmează a fi contractat cu Banca Europeană de Investiţii, iar restul de 40% de la bugetul de stat şi din fonduri nerambursabile.
Comisia Europeană a aprobat proiectul pentru Spitalul Regional de la Iaşi acum un an, pe 17 martie.
(Citiți și: „Comisia Europeană a aprobat proiectul Spitalului Regional de la Iaşi”)
Ministerul Sănătăţii va coordona construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi pe o perioadă de aproximativ 7 ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este de 84 luni de la data semnării contractului de finanţare.
Realizarea a trei din cele opt spitale regionale, respectiv Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, a fost deja demarată de Ministerul Sănătăţii şi va fi finanţată din fonduri europene nerambursabile. Costul total estimat al acestor investiţii este de circa 1,6 miliarde de euro.
Peentru Spitalul regional din Craiova, Guvernul a a semnat contractul pentru finanțarea din fonduri europene în ultima zi din aprilie, 2020, iar pentru cel din Cluj Napoca, la începutul aceleiași luni.