joi

18 iulie, 2024

2 februarie, 2022

Guvernul a aprobat miercuri ajutoarele de minimis pentru programul „Tomata” şi pentru producătorii de usturoi, scrie Agerpres.

„Astăzi, în şedinţa de guvern, au fost aprobate trei hotărâri de guvern de larg interes pentru fermierii români. Prima este aceea privind susţinerea producţiei de tomate şi legume în spaţii protejate, este un program denumit generic ‘Tomata’ , acesta se continuă, a fost şi în anii trecuţi. Are o alocare bugetară de 225 de milioane de lei.

Programul este împărţit în două cicluri de producţie, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului total este de 4.000 de euro per beneficiar, pentru producţiile de tomate valorificate în perioada 1 martie – 10 iunie pentru ciclul 1 şi 15 octombrie – 9 decembrie pentru ciclul 2.

Referitor la producţiile minime necesare, acestea trebuie să fie de minim 3.000 de kilograme pe 1.000 de metri pătraţi”, a declarat Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.


Pentru restul legumelor cultivate în ciclul 2 de producţie, respectiv ardei gras, ardei capia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde, valoarea sprijinului este de 1.000 de euro per beneficiar, a adăugat Sorin Moise.

„Acesta se acordă pentru producţiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, minimul necesar fiind pentru 1.000 de metri pătraţi: 4.000 de kilograme de castraveţi, ardei gras şi ardei capia – 2.000 de kilograme, fasole păstăi – 1.500 de kilograme, spanac – 1.000 de kilograme, salată – 15.000 de plante şi ceapă verde – 100.000 de bulbi”, a precizat Sorin Moise.

A doua hotărâre de guvern aprobată miercuri, a continuat el, se referă la susţinerea cultivării usturoiului, cu alocare bugetară pe anul 2022 de 22,2 milioane de lei.

Valoarea sprijinului per beneficiar este de 3.000 de euro per cultură, per hectar, per beneficiar și se acordă pentru producţiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: