Guvernul României a aprobat, în ședința de miercuri proiectul de lege pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei, proiect care va fi transmis spre aprobare Parlamentului României.
În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziționarea, începând cu anul 2017, a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT – dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Aeriene și trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Terestre – și a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA.
Primul sistem din cele menționate, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane USD fără TVA și va fi contractat până la sfârșitul acestui an.
”Înzestrarea forţelor armate române cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare moderne, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer, cu sistemele de comandă, control, comunicaţii, şi cu platformele multirol din dotarea proprie şi a altor state membre NATO, adaptate misiunilor actuale, constituie o necesitate esenţială, o cerinţă strategică care trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. Prin înzestrarea cu sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, se asigură capabilitatea necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung” arată un comunicat al guvernului.