vineri

26 aprilie, 2024

14 martie, 2020

Guvernul Orban 1 după depunerea jurământului, a fost demis și apoi reînvestit de Parlament

Guvernul propus de Ludovic Orban, premierul desemnat și totodată demis anterior, a fost învestit sâmbătă de Parlament în aceeași componență care a primit votul de neîncredere în urma moțiunii de cenzură de la începutul lunii februarie.

Au votat „pentru” învestirea Cabinetului Orban 286 de deputaţi şi senatori, iar 23 au fost „împotrivă”, dintre cei 310 parlamentari prfezenți, care şi-au exprimat votul în condiții speciale.

(Citiți și: „Parlamentul votează învestirea Guvernului Orban 3 în condiții speciale”)

„Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, minimum 233 voturi ‘pentru’. Ca urmare a faptului că, din totalul de 465 deputaţi şi senatori, 286 au votat pentru acordarea votului de încredere, se constată că este întrunită majoritatea de voturi cerute de Constituţie pentru ca Parlamentul României să acorde încredere Guvernului, programului şi listei acestuia”, a anunţat secretarul C.merei Deputaţilor, Dragoş Zisopol, în plenul reunit al Parlamentului, citat de Agerpres.


Depunerea jurământului a avut loc în condiții speciale de protecție antiepidemică.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: