29 aprilie, 2022

Premierul bulgar, Kiril Petkov, a declarat vineri, la București, că aderarea Bulgariei şi României la Schengen reprezintă o prioritate esenţială pentru cele două ţări.

„Aderarea la Schengen reprezintă o prioritate esenţială pentru noi. Este o prioritate să mergem împreună şi să nu se tergiverseze aceşti paşi care urmează”, a spus Kiril Petkov la Palatul Victoria.

Premierul bulgar a susținut o conferinţă de presă comună cu premierul Nicolae Ciucă.

Proiecte comune România – Bulgaria


Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat în principal proiecte comune de infrastructură.

Kiril Petkov a precizat că săptămâna viitoare va începe să lucreze grupul de lucru româno-bulgar pentru proiectele de infrastructură ”Fast Danube”, astfel încât Dunărea să poată fi folosită drept coridor de transport european.

De asemenea, premierul Bulgariei a mai arătat că a discutat cu omologul român despre ideea unui pod la Ruse şi despre alte patru poduri care să lege cele două ţări.

„Bulgaria şi România nu trebuie să fie doar nişte vecini buni, ci şi nişte parteneri buni”, a mai spus premierul Bulgariei.


Kiril Petkov a mai arătat şi că viitorul european al Ucrainei, Republicii Moldova şi al Georgiei reprezintă o prioritate importantă pentru Bulgaria şi România, notează Agerpres. „Vom lucra împreună pe aceste subiecte”, a afirmat Kiril Petkov.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: