27 februarie, 2023

Conducerea coaliţiei de guvernare a decis constituirea unui grup de lucru pentru formularea unui set de amendamente la proiectul de lege privind pensiile speciale, care să reflecte recomandările finale ale Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, arată un comunicat emis luni de PSD.

Grupul de lucru va include toţi miniştrii care gestionează în prezent pensiile de serviciu, mai indică sursa citată.

Obiectivele principale ale grupului de lucru sunt reducerea ponderii în PIB a costurilor cu pensiile speciale, asigurarea echităţii în raport cu pensiile din sistemul contributiv şi îndeplinirea angajamentelor asumate de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, astfel încât ţara noastră să poată absorbi toate fondurile europene disponibile în acest program.

Sursa citată precizează că noile reglementări vor urmări transpunerea următoarelor principii:

  • Vârsta de pensionare a beneficiarilor de pensii de serviciu va creşte treptat până la nivelul stabilit în sistemul contributiv;
  • Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate;
  • Pensia de serviciu se va acorda doar celor care au îndeplinit cel puţin 20 de ani de activitate în profesiile pentru care e prevăzut acest beneficiu;
  • Restrângerea condiţiilor de pensionare anticipată pentru beneficiarii de pensii de serviciu, astfel încât situaţiile de acest gen sa fie cu totul excepţionale.

***

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. De ce credeti că începând cu 1993 sau pus bazele reducerii efectivelor Armatei, reducerii si casării a întregii tehnici militare avute, lăsarea de izbeliste a cazărmilor a poligoanelor, a desfiintării structurilor Armatei la acea vreme?
    a) să slăbească puterea Armatei, ca în caz de pericole, asa cum s-a si întâmplat, să nu aibă cu ce interveni !
    b) puterile occidentale si mai ales USA, care ne pretindem că ne este parteneră, să ne vândă tehnica veche a lor de 40-50 de ani, iar cu banii de la noi să-si mărească avutia lor!
    c) să pună mâna pe toate bogătiile României si să le transfere peste granită !
    d) să slăbească puterea economică prin distrugerea tuturor fabricilor, al combinatelor siderurgice si al agriculturii!
    e) toate aceste nenorociri s-au făcut cu stiinta si cu sprijinul factorilor de răspunderi care la acele vremuri conduceau tara!
    Acum ce putem face, decât să cântăm din drâmbă, să ne uităm la soare si să ne rugăm Cetelor Ceresti să ne ierte c-am fost prosti si dusi de nas de către neica nimeni !!!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: