sâmbătă

27 aprilie, 2024

15 februarie, 2023

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, începând de joi, va fi constituit un grup interinstituţional de lucru sub directa sa coordonare, având ca domenii principale prevenirea, pregătirea şi răspunsul în situaţii de urgenţă. Decizia a fost luată după seria de cutremure produse în ultimele zile în zona Olteniei.

Din acest grup de lucru vor face parte Ministerul Dezvoltării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Culturii, Ministerul Cercetării, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Asociaţia Oraşelor, Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Comunelor, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Universitatea Tehnică de Construcţii.

Prioritate: reabilitarea infrastructurii școlare

Premierul, citat de Agerpres, a precizat că o importanţă aparte se va acorda infrastructurii şcolare, care a fost evaluată ca fiind cu risc seismic.


„Ceea ce e important de subliniat, sensibil în momentul de faţă, este domeniul infrastructurii şcolilor. La întâlnirea de astăzi am discutat şi avem deja în derulare proiecte, la nivelul Ministerului Dezvoltării, prin CNI, în ce priveşte reabilitarea unor clădiri din instituţiile de învăţământ.

Avem, de asemenea, 70 de şcoli, dacă am reţinut bine, care se reabilitează printr-un program finanţat prin Banca Mondială. Avem, de asemenea, 118 şcoli care au fost evaluate cu risc seismic.

Am decis ca la nivelul grupului să se analizeze imediat modalitatea prin care aceste şcoli cu risc seismic I să intre în reabilitare imediat”, a spus premierul.

„Am cerut, totodată, ca Ministerul Dezvoltării să identifice modalitatea prin care acestor proceduri să le fie diminuat termenul de răspuns. Ştim foarte bine cât de mult trebuie să petreacă un document până să primească un aviz”, a adăugat el.

Premierul cere reevaluarea clădirilor private și a instituțiilor


Premierul a mai spus că este nevoie de o reevaluare a clădirilor instituţionale şi a clădirilor private cu locuinţe colective.

„În felul acesta, să putem să avem o situaţie într-o bază de date foarte clară, foarte transparentă pentru a putea să prioritizăm modul de intervenţie pe fiecare dintre ele.

Măsurile acestea de refacere, de consolidare a infrastructurii, trebuie prioritizate. Aş dori să nu se înţeleagă că vom avea o abordare absolut otova la tot ceea ce discutăm acum. Îmi doresc foarte mult ca toate deciziile pe care le luăm să fie foarte bine argumentate şi să avem, de asemenea, echipele tehnice care să treacă la implementarea lor în practică”, a spus Nicolae Ciucă.

Controale la firmele de construcții turcești

Premierul a precizat că a cerut şi verificări din care să reiasă dacă firmele care au derulat lucrări de construcţie în zonele afectate de cutremur din Turcia au efectuat astfel de lucrări şi în România.

„Şi, în funcţie de rezultat, să identificăm măsurile care pot fi luate la nivelul fiecărei instituţii în parte”, a spus Ciucă.

În acelaşi context, premierul a transmis că este nevoie ca standardele din domeniul construcţiilor să fie revizuite, să fie reverificate. „Să avem certitudinea că prin standardele pe care le impunem în aceste documente vor reuşi să avem conştiinţa împăcată că am luat toate măsurile, astfel încât ceea ce este prevăzut în proiectele de construire să fie similiare cu ceea ce se realizează în realitate”, a explicat Ciucă.

Contracte pentru consolidarea a 238 de clădiri, cu fonduri PNRR

În acest context, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a transmis miercuri că până în prezent au fost încheiate 168 de contracte în vederea consolidării a 238 de clădiri din zone expuse riscului seismic, cu ajutorul finanţării PNRR.

Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este disponibilă o finanţare de 550 de milioane de euro, din care au fost contractate 441 de milioane.

„Pe lucrări de consolidare şi de eficientizare energetică – ele sunt lucrări integrate – avem o finanţare disponibilă de 550 de milioane de euro inclusiv TVA, din care contractat la zi cu beneficiarii sunt 441 de milioane de euro. Cele mai vechi contracte s-au încheiat anul trecut, în iunie 2022.

Sunt în total 168 de contracte încheiate pentru consolidarea a 238 de clădiri în întreaga zonă expusă riscului seismic din România. Aş specifica că la aceste contracte, semnate în principal cu autorităţile locale, până în momentul de astăzi nu avem solicitare de decontare de sume”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

El a menţionat că există şi un program de consolidări finanţat de la bugetul de stat, iar apelul de proiecte se va încheia pe 20 februarie. Până în prezent au fost înregistrate în platformă 290 de solicitări de consolidări de clădiri publice şi blocuri de locuinţe.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: