3 mai, 2016

ttip„UE nu va semna niciodată un vreun acord comercial care să diminueze nivelul de protecție al consumatorilor, securitatea alimentară sau protecția mediului”, a reacționat comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmstrom, după dezvăluirile Greenpeace referitoare la acordul transatlantic de liber-schimb (TTIP).

Greenpeace a anunțat luni că deține aproximativ o jumătate din acordul TTIP ce urmează a fi semnat de SUA și UE, respectiv 248 de pagini de documente confidențiale ce ar demonstra că Uniunea este gata să accepte coborârea standardelor în materie de siguranță alimentară și protecția mediului.

Tratatul va avantaja marile corporații, portivit paginilor făcute publice de către Greenpeace.


Comisarul Cecilia Malmstrom a reacționat pe blogul său personal susținând că este vorba de o „neînțelegere” – paginile respective reflectă poziția celor două părți negociatoare, însă nu reprezintă o formă finală a acordului.

„Acordurile comerciale nu vor schimba legile noastre privind organismele modificate genetic sau modul de producție în deplină siguranță a cărnii de vacă, sau modul în care ne protejăm mediul”, a explicat comisarul.

„Nu voi fi eu cea care va relaxa normele”, a promis Cecilia Malmstrom.

„Un acord încheiat de UE nu poate schimba legislația decât în sensul consolidării ei. Putem să cădem de acord cu un partener pentru a înăspri regulile privind securitatea medicamentelor, de exemplu, dar nu pentru a le slăbi”, amai adăugat comisarul european pentru comerț.


„Principiul preventiv”, care blochează intrarea pe piața europeană a produselor necunoscute sau controversate (potențial dăunătoare), ar putea fi înlocuit cu o normă mai permisivă, potrivit Greenpeace.

De asemenea, SUA amenință că va nu va faclita importurile de mașini europene dacă Uniunea nu-și deschide mai mult piața pentru prrodusele agricole americane.

Cecilia Malmstrom declara în luna martie că speră să finalizeze toate capitolele acordului TTIP până la vară, inclusiv negocierea unor diferențe majore, precum standardele americane cu privire la achizițiile publice, ce permit ca la licitații să participe doar companii americane, precum și numeroasele reguli impuse la nivel regional în special pentru produsele alimentare.

TTIP, care ar duce la reducerea tarifelor comerciale dintre SUA și UE, rămâne o prioritate și pentru președintele Barack Obama. Cu toate acestea, atât negociatorii americani cât și cei europeni au estimat că perspectivele de ratificare a acordului sunt, în esență, inexistente până la instalarea viitorului președinte.

”Nu mă aștept să avem o ratificare completă a acordului până la finele anului, dar anticipez că putem avea acordul gata până atunci”, a spus Barack Obama.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: