duminică

21 aprilie, 2024

15 ianuarie, 2020

Uniunea Europeană va repartiza României granturi nerambursabile în valoare de aproximativ 750 de milioane de euro pentru susținerea zonelor monoindustriale ce vor fi afectate de trecerea la o economie nepoluantă, scrie Politico.eu.

Informația a fost confirmată pentru G4Media.ro de surse europene.


România ar putea deveni, dacă va avea proiecte pentru atragerea sumelor alocate, al treilea beneficiar al Fondului pentru tranziție echitabilă, un instrument creat de Comisia Europeană pentru a atenua impactul economic și social al Green Deal, programul prin care UE vrea să ajungă în 2050 o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Cel mai mare beneficiar ar fi Polonia (2 miliarde de euro), statul cu cel mai mare sector minier din UE, urmată de Germania (877 milioane de euro) și România.

În cazul României, având în vedere existența unor regiuni mono-industriale și carbonifer intensive, sunt necesare fonduri semnificative pentru a susține costurile importante, în special cele sociale.

În Fondul pentru tranziție echitabilă vor fi puse la dispoziția statelor membre 7, 5 miliarde de euro, granturi nerambursabile.


Guvernul Orban a lansat un program pilot pentru combaterea șomajului din zonele miniere și monoindustriale, săptămâna trecută fiind lansat primul apel, de două milioane de euro, fonduri alocate pentru ocuparea  șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului.

„Programul va aduce un sprijin concret pentru cei aproximativ 1560 de șomeri din această zonă, dar și pentru alte categorii de persoane. Astfel, 2 milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiți în beneficiul a 2000 de persoane vulnerabile și vor permite eradicarea în totalitate a șomajului din zona Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni și Uricani. Următoarele proiecte de combatere a șomajului vor viza alte 7 regiuni, cu peste 1 milion de beneficiari”, a scris săptămâna trecytă, pe Facebook, vicepremierul Raluca Turcan.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: