21 august, 2015

Alexis TsiprasRebelii din interiorul principalului partid de guvernare, platforma de stânga din Syriza, au anunţat vineri că se despart de acest partid, urmînd să se constituie într-un nou partid, intitulat Partidul Unităţii Populare.

Nemulţumiţi de concesiile făcute de guvern în faţa creditorilor internaţionali, 25 de parlamentari Syriza şi-au declarat intenţia de constituire a unui nou partid. Anunţul vine la mai puţin de 24 de ore de momentul în care Alexis Tsipras a anunţat demisia cabinetului şi a solicitat organizarea de alegeri anticipate.

Condusă de fostul ministru al Energiei, Panagiotis Lafazanis, noua mişcare va avea, până la viitoarele alegeri, al treilea grup parlamentar ca importanţă, urmând, ci siguranţă, să conteze în viitoarele negocieri pentru formarea unui guvern.

Alexis Tsipras a anunţat demisia cabinetului său într-o intervenţie televizată, joi seara. Tsipras a afirmat că are “obligaţia morală” de a consulta electoratul în legătură cu modul în care va fi gestionat al treilea plan de salvare economică a Greciei, dar şi modul în care vor fi implementate viitoarele măsuri de austeritate.

Premierul Tsipra a reuşit să “piloteze” prin Parlamentul de la Atena acordul negociat cu creditorii internaţionali, însă s-a confruntat cu o rebeliune în interiorul partidului său, o treime a parlamentarilor Syriza votând împotriva acordului.

Pe fondul scindării Syriza, planurile electorale ale lui Alexis Tsipras se complică, iar revenirea în fruntea guvernului va fi o misiune mult mai dificilă- ultimele sondaje de opinie creditau Syriza cu intenţii de vot între 33 şi 35%, cifre care se vor diminua după plecarea aripii radicale.

Discursul public dinspre această zonă, în care cuvântul „trădare” apare frecvent, îngreunează formarea unei coaliţii cuvernamentale din care să facă parte şi viitorul partid al Unităţii Populare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.Tsipras nu s-a ridicat la inaltimea promisiunii de la alegeri a partidului Syriza de a refuza plata datoriei externe si era de asteptat ca aripa dura a partidului sa-l paraseasca, pentru aceasta (adevarata) „tradare”.Premierul a fost total nepregatit economic (si logistic), pentru indeplinirea promisiunii facute la alegeri, de a refuza plata datoriei, pentru care avea un just temei:nu este vina grecului simplu pentru asumarea creditelor si pentru creditarea unei tari peste capacitatea de a restitui banii.
    2.Tsipras a cedat in fata creditorilor, desi trei din marii economisti ai lumii, l-au sfatuit sa nu acepte plata datoriei, dar slab de inger datorita lipsei (personale) de experiza economica, s-a pierdut pina la urma in fata amenintarilor UE si Germaniei.
    3.Pentru a avea o reactie/atitudine corecta la cererea creditorilr, trebuia mai intai sa solicite unui grup/institutii de expertiza economica, calcularea consecintelor financiare concrete ale refuzului platii si revenirii la drahma, in ambele cazuri:cu sau fara iesirea din UE,NATO,sau cu iesirea temporara din moneda Euro.
    Abia dupa ce avea aceasta expertiza/calcul economic, trebuia sa supuna referendumului populatiei, plata si raminerea la Euro (si UE), ori intoarcerea la drahma si costurile ei si iesirea sau nu, din UE sau Euro.
    In loc de aceasta, a mers pe o cacialma, fara sa inteleaga legile dure ale „politicii”, ca d-na Merkel in calitate de cancelar, nu putea in mod absolut, sa accepte stergerea datoriei, platita apoi de germanii care dadusera imprumutul.In acelasi timp, Tsipras n-a avut nici intelegerea adevarului, ca „legile” bancare nu permit a diminua sau sterge o datorie, fara motive sau un proiect economic, care sa le justifice.
    Exista o sansa in acest sens si ea consta intr-un „proiect national de dezvoltare economica si industriala” a tarii, fundamentat pe cresterea competitivitatii/functionalitatii economice a Greciei catre indici de 1 – 30 din tarile dezvoltate, functionale economic – de la actualul indice dszastruos 115 de necompetitivitate!
    Am oferit Ambasadei Greciei prin scrisoare ferma un astfel de proiect, dar probabil n-a fost bagat in seama de birocrati sai, straini de economie si interesele tarii – cum s-a intimplat si in Romania cu aceeasi oferta programatica.
    4.Daca cineva crede ca UE a rezolvat deja problema greceasca a restiturii datoriei, fara o diminuare prin proiectul amintit, se inseala.Dupa alegeri o noua coalitie de „tip” Syriza si cu noul partid, vor pune din nou sub semnul intrebarii plata datoriei externe, in conditiile in care economia nu poate suporta o astfel de datorie.
    Poate ca dupa o expertiza in directia aratata la pct.3, dupa ce se va consulta si cu cei trei economisti amintiti, noul P.Ministru va cere poporului grec sa treaca la drahma si sa sacrifice bani si o parte din economii, pentru ca dupa unul, doi ani de mari greutati sa scape pentru totdeuna de datoria INIMAGINABILA matematic si economic, pe care s-o plateasca aprope trei generatii!Mai ales ca datoria a fost facuta pe jumatate din vina UE si bancilor, iar restul in nici un caz din vina omului simplu din Grecia…
    5.Fara un proiect de „reconstructie economica si industriala” postaderare, fara investitii industriale de 7 ani, cu o crestere economica consumerista – care da un PIB fals (ce reflecta activitatea firmelor industriale, comerciale si de servicii straine)- nu mai avem mult pina la „LINIA ROSIE” a datoriei extrene, care ne va aduce in situatia Greciei!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: