12 noiembrie, 2015

9479725Guvernul lui Alexis Tsipras, care a câştigat un al doilea mandat în septembrie după ce a renunţat la politica anti-austeritate şi a acceptat termenii unui al treilea bailout al ţării, se află într-o situaţie-limită: la începutul săptămânii, luni, Grecia nu a convins creditorii că a făcut suficient pentru eliberarea următoarei tranşe de ajutor financiar.

Negocierile în curs cu creditorii internaţionali de desfăşoară pe un fundal tensionat- Grecia se confruntă  cu prima grevă generală organizată de la alegerea guvernului de stânga pe fondul nemulţumirilor generale legate de perspectiva reducerii suplimentare a cheltuielilor guvernamentale şi de iminenţa adoptării unor măsuri care vor afecta zeci de mii de greci cu datorii la bănci.

În urma unei reuniuni de urgenţă a miniştrilor de Finanţe din Zona Euro, Grecia a primit termen până luni, săptămâna viitoare, să accepte măsuri suplimentare de austeritate. Grecia trebuia să primească o tranşă de 2 miliarde de euro destinată reducerii arieratelor din economie şi alte 10 miliarde euro pentru recapitalizarea sistemului bancar.


Cu toate că guvernul de la Atena a „bifat” majoritatea solicitărilor formulate de creditori, două sunt problemele nerezolvate: lipseşte soluţia de curăţare a sistemului bancar de creditele neperformante şi nu a fost ridicată interdicţia de executare a persoanele cu credite ipotecare restante, care au în contunare dreptul să păstreze proprietăţile gajate chiar dacă nu mai plătesc ratele la credit.

Potrivit presei elene, părţile încearcă găsirea soluţiei de ieşire din impas. Delegaţii ale FMI, BCE, Comisia Europeană şi ale Mecanismului de Stabilitate Europeană au sosit marţi la Atena, joi fiind programate întâlniri cu ministrul de Finanţe Euclid Tsakalotos şi cu ministrul Economiei Giorgos Stathakis. Tot joi se reuneşte Consiliul Guvernamental pentru Politici Economice.

Cum Eurogroup a stabilit un termen-limită apropiat pentru rezolvarea restanţelor greceşti, împrumuturile “roşii” şi organizarea rapidă a licitaţiilor pentru vânzarea imobilelor ipotecate vor fi priorităţi ale discuţiilor guvernului cu reprezntanţii creditorilor.

Premierul Alexis Tsipras pare determinat să încheie până duminică negocierile, astfel încât grupul de lucru să autorizeze plata celor 12 miliarde euro până la finalul săptămânii viitoare.


Greva de 24 de ore care începe joi, susţinută paradoxal inclusiv de partidul de guvernământ- Syriza– va afecta toate serviciile publice, instituţiile de cultură, de învăţământ, iar sistemul medical va funcţiona până vineri numai pentru situaţii de urgenţă, anunţă presa greacă. Transporturile aeriene interne şi cele navale sunt paralizate, la fel şi mass-media: televiziunile  au suspendat emisia de ştiri şi publicaţiile on-line au suspendat update-urile.

Potrivit AP, Syriza a cerut participarea masivă la protestele organizate „împotriva politicilor neoliberale şi a şantajului practicat de centre financiare şi politice din interiorul şi din afara Greciei”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: