În contextul datelor publicate de OECD, organizația care reunește cele mai dezvoltate economii din lume, România se situează la un nivel relativ scăzut al schimburilor externe și la un nivel mare al deficitului rezultat din schimbul internațional de mărfuri și servicii. O selecție a statelor analizate relevă poziția țării noastre din perspectiva principalelor situații regăsite pe mărimi de state, accentul fiind pus la nivel regional.
Astfel, economiile foarte puternice, americană și niponă, sunt conectate la un nivel relativ redus cu cele din restul lumii, explicația fiind volumul foarte mare al propriului Produs Intern Brut, și, pe cale de consecință, volumul mare de mărfuri și servicii care poate fi schimbat cu un exterior mai mic prin comparație.
Diferența dintre SUA și Japonia nu apare la nivelul gradului de deschidere ( exporturi+importuri raportat la PIB) ci la soldul schimburilor externe, prima fiind tradițional pe deficit iar cea de a doua generatoare de excedente comerciale.
Prin contrast, marile economii europene, între care regăsim și principalii parteneri ai României, sunt mai deschise față de exterior ( nu neapărat ca volum, ci raportat la dimensiunea lor).
Cu o competitivitate în permanentă îmbunătățire, Germania domină continentul și este cel mai puternic conectată la exterior, fără a atinge însă pragul de 100% din PIB la cumulul dintre exporturi și importuri.
Modelul german a fost preluat de Polonia, țară suficient de mare pentru a încerca o abordare similară, dar, deocamdată, fără să atingă și să concretizeze la nivelul soldului schimburilor externe performanța vecinei de la vest.
De remarcat că Polonia este și cea mai apropiată de noi ca mărime a teritoriului, populației și structurii industriale dintre fostele colege de bloc estic integrate acum în UE.
Cehia, Slovacia și Ungaria au mers pe practica occidentală și sunt apropiate de modelul Olanda-Belgia în fluxurile economice internaționale.
Ceea ce le creează avantajul de a avea o mare adaptabilitate dar și dezvantajul de a depinde puternic de conjunctura externă. Per total, însă, această orientare pare a da rezultate bune în condiții de criză, martor fiind soldul în general pozitiv al schimburilor externe.
Cazul extrem este Irlanda, mai mică decât țările amintite mai sus și cu o economie extrem de competitivă, care a reușit să obțină un puternic excedent comercial pe fondul unui grad foarte ridicat de deschidere, care se apropie de dublul PIB. Din păcate, acest atu al economiei reale a trebuit să fie folosit pentru compensarea problemelor majore din sectorul financiar.
Două țări din cele selectate, Grecia și România, nu se încadrează pe tiparele menționate, una aflată la periferia OECD ( la fel ca și în zona euro) și una care dorește și se află aproape atât de apartenența la OECD cât și de accesul la moneda unică. Pe paliere diferite de deschidere, ambele au deficite însemnate prin raportare la PIB, ceea ce semnifică o competitivitate insuficientă față de consumul intern antamat.
Grecia încearcă, dealtfel inutil, să susțină o datorie externă însemnată, pe baza unei deschideri către exterior similare cu Italia și Franța, țări cu care nu se poate compara nici ca mărime, nici la nivel de competitivitate. Ea ar fi trebuit mai demult să se îndrepte spre modelul Olanda-Cehia dacă ar fi vrut să supraviețuiască fără convulsii sociale în liga campionilor nivelului de trai din Europa.
Chiar și dacă ar trece, printr-un miracol, pe excedent, ar fi necesară o perioadă lungă pentru reechilibrarea macroeconomică și așezarea pe un model sustenabil de dezvoltare în context european. Acestea fiind cunoscute, pe baza modelor de comerț exterior și a similarităților care încep să se contureze cu Grecia, se pot trage două concluzii.
Prima, după cum Grecia nu va fi niciodată Franța, nici România nu va fi niciodată Germania. Deocamdată nu este nici măcar aproape de Polonia. De aceea, România ar trebui să se integreze peste nivelul Poloniei cu exteriorul pentru a putea intra pe un făgaș de dezvoltare stabilă.
O poziționare a gradului de deschidere în jur de 100% din PIB și îmbunătățirea semnificativă a soldului ar trebui să devină ținte de interes național, prealabil începerii demersurilor pentru o eventuală (dar deja stabilită prin tratat) aderare la Eurozonă.
A doua, consumul intern prea mare față de posibilitățile rezultate din competitivitatea externă face inevitabil rău la stabilitatea macroeconomică și la nivelul de trai. Ajustarea prin austeritate s-a demonstrat a fi puțin benefică, iar simpla echilibrare financiară prin tăieri ale alocărilor făcute de stat Nu va funcționa pe termen mediu și lung. Trebuie să suspendăm acordarea de beneficii cu iz electoral și să creăm locuri de muncă. Și nu orice locuri de muncă, ci unele care să vină cu o ameliorare a competitivității de ansamblu a economiei românești.
