15 noiembrie, 2019

Bundestagul, camera legislativă inferioară a parlamentului german, a aprobat joi, după mai multe luni de dezbateri și polemici, legea prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli, începând de la 1 martie 2020.

Părinții sunt obligația ca, la înscrierea copiilor la o nouă grădiniţă sau şcoală, să facă dovada că aceştia au fost vaccinaţi antirujeolic. În caz contrar, amenda poate ajunge la 2.500 de euro și copiii nu vor putea fi înscriși în colectivitate.

Pentru copiii care sunt înscrişi deja la grădiniţă sau şcoală, această dovadă va trebui făcută până la 31 iulie 2021.


„Protecţia împotriva rujeolei înseamnă protecţia copilului” în fața unui pericol ce nu ar trebui să mai existe în anul 2019, a declarat ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, citat de The Guardian.

El a menţionat că prevederile legii li se vor aplica şi tuturor angajaţilor din grădiniţe, şcoli, unităţi medicale şi centre de cazare pentru solicitanţi de azil.

Incidența cazurilor de rujeolă a crescut cu 350% anul trecut, în Europa, deși în multe state boala fusese eradicată cu ani în urmă.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, pentru prevenirea unei epidemii este nevoie de o rată d evaccinare de cel puțin 95% a populației.


Anul trecut, în Germania s-au înregistrat 543 de cazuri, iar anul acesta au fost confirmate aproximativ 400.

Ce se întâmplă în România

De la 1 octombrie 2018 și până la 30 septembrie 2019, în Europa au fost raportate 13.331 cazuri de rujeolă, dintre care 10.541 au fost conflirmate în laborator.

Cele mai multe cazuri nu au fost înregistrate de România, ca în anii precedenți.

Statele cu cele mai multe confirmări de rujeolă, în cele 12 luni:

  • Franța – 2.699
  • Italia – 1.811
  • Polonia – 1.582
  • România  – 1.485
  • Bulgaria – 1.175

Cele mai multe decese din cauza rujeolei au avut loc, însă, tot în România (cinci), urmată de Franța (trei) și Ungaria, Italia și Marea Britanie (câte un deces).

Plenul Senatului din ațara noastră a adoptat, un proiect de elaborat de Guvern ce prevede sancţiuni și amenzi de până la 10.000 de lei pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor.

Forul decizional este Camera Deputaţilor, care amână dezbaterea proiectului, din cauza numeroaselor controverse apărute pe acest subiect.

Proiectul Legii vaccinării prevede că:

  • în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat
  • iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei
  • la înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi
  • antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Doar câteva dintre comisiile CD implicate au dat un aviz pe proiect. De exemplu, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minotirăților naționale a emis aviz favorabil, dar cu elemente ce vor diminua consistent eficacitatea reglementării.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: