miercuri

24 aprilie, 2024

27 februarie, 2013

Guvernul cancelarului german Angela Merkel a făcut un pas important spre stabilirea unor reguli privind exploatarea gazelor de şist, prin metoda controversată a fracturării hidraulice, relevă publicaţia Der Spiegel.

Este însă puţin probabil să se înregistreze un boom al pieţei gazelor de şist, aşa cum s-a întâmplat în SUA, comentează sursa citată.

În America a fost vorba de o adevărată revoluţie energetică, prin fracturare hidraulică s-au descoperit noi rezerve de gaze de şist şi a crescut dramatic cantitatea de gaze naturale şi petrol produsă în Anerica, Dakota de Nord fiind una dintre zonele care s-au dezvoltat mult în această direcţie.


Ministrul german pentru mediu, Peter Altmaier, membru al partidului Uniunea Creştin Democrată a lui Merkel, şi ministrul economiei, Philipp Rösler, preşedintele partenerului de guvernare a partidului lui Merkel, Partidul Liber Democrat, au ajuns la un acord asupra regulamentelor de exploatare.

Vor fi interzise astfel de forări în zonele cu ape protejate şi cu surse minerale, o concesie făcută opiniei publice germane, care nu are încredere în această tehnică, din cauza riscurilor care există pentru mediu, îndeosebi pentru pânzele de apă freatică.

Proiectul este în acord cu declaraţiile făcute de ministrul mediului, la începutul acestei luni, referitoare la faptul că guvernul de la Berlin este interesat de crearea unor parametri pentru punerea în practică a acestor prevederi. “Vrem să restricţionăm fracturarea, nu vrem să o promovăm”, a spus el, într-un interviu, adăugând că această metodă va fi permisă în Germania într-un viitor previzibil.

Metoda presupune injectarea unui amestesc de apă, substanţe chimice şi nisip, sub presiune puternică, în pământ, pentru a elibera rezerve de gaze prinse în formaţiuni de roci. Nu se cunosc prea multe lucruri despre efectele pe termen lung asupra mediului încojurător, dar profiturile, aşa cum s-a văzut în ultimii ani în SUA, pot fi substanţiale.


“Rezervele naţionale de hidrocarburi vor contribui în mod net la siguranţa aprovizionării şi la stabilitatea preţurilor (energetice) din Germania”, în timp ce ţara face faţă enormei provocări privind renunţarea la energia nucleară până în 2022, afirmă cei doi miniştri.

Până la 2.300 miliarde de metri cubi de gaze naturale ar putea fi extrase din subsolul german, potrivit estimărilor referitoare la resursele calificate drept ”foarte importante” de către miniştri, în timp ce Germania consumă 86 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.

În Franţa, fracturarea hidraulică este interzisă din 2011, dar sunt în studiu tehnici alternative de extracţie. SUA au recurs în schimb masiv la acest procedeu, ceea ce a dus la scăderea preţului la gaze naturale în ţară.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: