Germania a fost considerată un exemplu călăuzitor pentru alte țări europene în timpul primului val de coronavirus și lăudată pentru sistemul de sănătate, considerat printre cele mai bune din lume.
Acum însă, și medicii din secțiile de terapie intensivă (ATI) ale spitalelor germane spun că se apropie de ocuparea tuturor locurilor.
Și în Germania se va ajunge la oprirea programului pentru alte boli ale spitalelor, dacă spirala infectărilor va continua, potrivit dr. Uwe Janssens, șeful Asociației Interdisciplinare pentru Medicină Intensivă și de Urgență (DIVI) din Germania, citat de CNN.
„Programul normal al spitalelor ar urma să fie oprit. Va fi necesară o reducere a operațiilor chirurgicale și a internărilor obișnuite ale pacienților, pe care le putem întârzia câteva săptămâni. Există oameni care nu au nevoie de urgență de o intervenție chirurgicală. Acestea pot fi amânate. Și făcând acest lucru, vom obține capacitatea și personalul pentru a-i ajuta pe medicii ATI”, a declarat Uwe Janssens.
Germania are o capacitate ATI de 33,9 paturi la 100.000 de locuitori, de opt ori mai mare decât cea a Italiei (8,6), dar numărul pacienților cu COVID-19 din unitățile germane de terapie intensivă a crescut de 13 ori în două luni până la 3.615 în 20 noiembrie, potrivit CNN.
La secțiile ATI din Germania erau ocupate 22.066 paturi, inclusiv pacienții non-COVID la 20 noiembrie, și mai erau vacante 6.107 locuri. Germania mai are o rezervă în care poate instala 12.000 de locuri ATI.
Ce spun medicii
Michael Oppert, șeful secției ATI de la spitalul Ernst von Bergmann din Potsdam, se așteaptă ca lucrurile să se înrăutățească.
„Nu suntem la vârful valului acum, cel puțin din câte văd eu”, a declarat el reporterilor CNN pe care i-a primit în vizittă.
„Mai avem locuri pentru alți câțiva pacienți, dar dacă această creștere rămâne la fel de rapidă, cred că până și spitalul nostru, cu peste 1.000 de paturi, va ajunge la un punct în care trebuie să trimitem pacienții acasă sau în alte spitale pentru a fi tratați”, a spus Michael Oppert.
Bettina Schade, asistentă șefă în secția COVID a spitalului, a descris modul în care s-a schimbat secția în ultimele câteva săptămâni.
„Numărul de pacienți a crescut. Primim mult mai mulți pacienți cu diferite grade de boală. Atât pentru secția COVID, cât și la ATI. În prezent ne confruntăm cu nevoia de a transfera foarte repede mulți pacienți din secția COVID în terapie intensivă, deoarece starea pacienților se deteriorează foarte repede”, spune Bettina Schade.
Mulți pacienți mai tineri au simptome severe, spune medicul de boli infecțioase Tillman Schumacher: „Avem aici pacienți de 30 sau 40 de ani care sunt pe un ventilator și nu sunt sigur dacă vor supraviețui”.
Angela Merkel a avertizat că sistemul se poate prăbuși
Confruntată cu proteste de stradă împotriva restricțiilor, cancelarul Angela Merkel a avertizat vineri că sistemul se poate prăbuși în câteva săptămâni dacă traiectoria actuală continuă.
„Numărul cazurilor severe din ATI este în continuă creștere. Numărul deceselor este ceva despre care nu se vorbește rea mult și rămâne foarte mare”, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.
„Nu am reușit încă să reducem cifrele. Practic, am reușit doar să trecem de primul pas până acum, adică să oprim creșterea puternică, abruptă, exponențială a infecțiilor și acum suntem stabili, dar numărul de cazuri este încă foarte, foarte mare”, a adăugat el.
O veste rea pentru toată Europa
Până acum, Germania a primit pacienți COVID din țările vecine ale căror sisteme de îngrijire a sănătății sunt copleșite.
Anne Funk, șefa diviziei de cooperare transfrontalieră din cel mai mic stat german, Saarland, care se învecinează cu Franța, a declarat pentru CNN că, în timpul primului val al pandemiei, spitalele de acolo au primit 32 de pacienți francezi.
La sfârșitul lunii octombrie, Saarland a oferit Franței opt paturi; trei pacienți au fost transferați până în prezent.
„Am dori să ajutăm oriunde putem. Nu vrem să facem diferența între naționalități. În prezent, avem încă capacități. Ne coordonăm cu autoritățile medicale și locale din Franța, în funcție de nevoile individuale. Suntem aici pentru a ajuta”, a spus ea.
Deocamdată, statul mai poate pacienți din străinătate, dar pe măsură ce secțiile ATI din Germania se aglomerează rapid, nu este clar pentru cât timp va putea face acest lucru.