sâmbătă

20 iulie, 2024

4 ianuarie, 2023

Guvernul german a respins în mod oficial cererea Varșoviei de a negocia despăgubiri pentru daunele suferite de Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a anunțat marți Ministerul polonez de Externe.

Polonia își estimează pierderile în cel de-al doilea război mondial cauzat de Germania la 6,2 miliarde de zloti (1,2 miliarde de lire sterline) și a cerut reparații, dar Berlinul a spus în repetate rânduri că toate pretențiile financiare legate de război au fost soluționate.

„Potrivit guvernului german, problema reparațiilor și a despăgubirilor pentru daunele de război rămâne închisă și guvernul german nu are nicio intenție de a deschide negocieri în această privință”, se arată într-un comunicat al ministerului polonez de Externe citat de The Guardian.

Polonia nu acceptă refuzul german


„Guvernul Republicii Polone își va continua eforturile de a stinge datoriile rezultate din agresiunea și ocupația germană în anii 1939-1945”, precizează însă același comunicat.

Șase milioane de polonezi, inclusiv 3 milioane de evrei polonezi, au fost uciși în timpul războiului, iar Varșovia a fost distrusă după o revoltă din 1944 în care au murit aproximativ 200.000 de civili.

În 1953, conducătorii comuniști de atunci ai Poloniei au renunțat la toate pretențiile la reparații de război sub presiunea Uniunii Sovietice, care dorea să elibereze Germania de Est, tot un satelit sovietic, de orice răspundere.

Partidul naționalist de guvernământ Lege și Justiție (PiS) din Polonia spune că acordul este invalid, deoarece Polonia nu a putut negocia o compensație echitabilă.


PiS a reformulat cereri de despăgubire după ce a preluat puterea, în 2015. Poziția combativă față de Germania, folosită adesea de PiS pentru a-și mobiliza electoratul, a tensionat relațiile cu Berlin.

În timpul unei vizite la Varșovia, în octombrie 2022, ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a respins cererea Poloniei, spunând că problema este ”un capitol închis pentru Berlin”.

Tot marți, Varșovia a anunțat că a cerut sprijin ONU în eforturile sale de a primi reparații de război.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: