În România legile se fac din ce în ce mai prost, probabil pentru că cei cooptaţi în crearea actului normativ sunt din ce în ce mai slabi. Asta ţine, dacă e să vorbim „la firul ierbii”, de calitate învăţământului din România, cu precădere a celui universitar. Așa încât, se întâmplă că de multe ori să nu îţi dai seama cât este prostie şi cât este rea voinţă – melanjul, oricum, e devastator.
În România, legile (Constituţia, regulamentele, orice act normativ) sunt înţelese şi apoi aplicate din ce în ce mai prost. De exemplu, chiar astăzi am fost la un oficiu poştal, care a refuzat să îmi accepte un act atestat de către un avocat, pe temeiul că numai un notar are voie să faca asta şi că, chiar dacă m-ar crede că are voie și un avocat, tot nu vor primi actul întrucât ea, Poşta Română, lucrează numai cu acte notariale. Şi toate instituţiile publice lucrează aşa. În aceste condiţii, sunt şanse mari ca şi legea salarizării unice să fie la fel de vulnerabilă ca şi precedentele legi ajunse pe masa judecătorilor.
Infantilismul Statului se vede şi prin faptul că, mai nou, instanţele judecătoreşti şi Guvernul (prin asumarea perpetuă a răspunderii) legiferează, şi nu Legislativul. Iar Curtea Constituţională reglează disputele politice din Parlament ori dintre diferite puteri ale statului. Se cheamă că nimeni nu mai ştie cu ce trebuie să se ocupe, din moment ce dau cu toţii năvală la Curte, ca să îi lumineze ori împace.
În fine, să mai observăm că el, Statul, atunci când este debitor, are alt tratament faţă de un muritor de rând debitor la stat. Cetăţeanul plăteşte penalităţi şi este executat silit. Statul datornic beneficiază, în schimb, de eşalonări. Pentru că, până la urmă, noi vom plăti aceste datorii, nu Statul”.
