joi

18 iulie, 2024

3 februarie, 2022

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat joi că dintre cei 993 de pacienţi Covid-19 internaţi la ATI, 840 sunt nevaccinaţi, scrie Agerpres.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu coronavirus sunt în Bucureşti – 5.303 şi în judeţele Cluj – 2.595, Timiş – 1.944, Constanţa – 1.653, Prahova – 1.620, Iaşi – 1.263, Hunedoara – 1.149, Sibiu – 1.102 şi Dolj – 1.084.

Cele mai puţine cazuri sunt raportate în judeţele Giurgiu – 126, Vrancea – 162 şi Bistriţa – Năsăud – 175.


31 de oraşe şi municipii au o rată de infectare, cumulată la 14 zile, de peste 20 de cazuri la mia de locuitori, cea mai mare incidenţă fiind în oraşul Otopeni (Ilfov) – 37,88.

Incidenţe mari se înregistrează şi în Municipiul Dej (Cluj) – 36,83, municipiul Cluj-Napoca (Cluj) – 33,91, municipiul Timişoara (Timiş) – 32,97, Municipiul Gherla (Cluj) – 32,09, municipiul Sibiu (Sibiu) – 30,52 şi oraşul Ghimbav (Braşov) – 30,19.

La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă se înregistrează în localitatea Dumbrăviţa (Timiş) – 56,68 (1.067 de cazuri la o populaţie de 18.824 de persoane), urmată de comunele Moşniţa Nouă (Timiş) – 50,61 cazuri la mia de locuitori (748 de cazuri la o populaţie de 14.779 de persoane); Giroc (Timiş) – 47,22 (1.055 de cazuri la o populaţie de 22.342 de persoane) și  Bucovăţ (Timiş) – 43,1 (104 cazuri la o populaţie de 2.413 de persoane).

Incidenţă peste 10 cazuri la mia de locuitori se înregistrează în 36 de localităţi din Ilfov, valori mari fiind în Corbeanca – 33,88, Mogoşoaia – 28,56, Popeşti-Leordeni – 26,9, Chiajna – 26,83, Berceni – 26,59 şi Ciorogârla – 26,32.


Conform GCS, 10.719 bolnavi Covid-19 sunt internați în unităţile sanitare din ţară, cu 281 mai mult decât în ziua anterioară, dintre care 849 sunt copii.

În secţiile ATI sunt internaţi 993 de pacienţi, cu 20 mai mult decât în ziua anterioară, 20 fiind copii. Dintre cei 993 de pacienţi internaţi la ATI, 840 sunt nevaccinaţi.

Pe teritoriul României, 219.131 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.531 în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 101.949 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 23.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 111 decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, cu nouă mai puţine decât în ziua anterioară.

Din totalul persoanelor decedate, 59 au fost bărbaţi şi 52 femei. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, trei pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 111 de pacienţi decedaţi, 85 au fost nevaccinaţi şi 26 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă în grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 ani. 25 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidităţi.

Conform GCS, dintre cele 111 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, patru la categoria de vârstă 40-49 ani, opt la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 40 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiş, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: