20 aprilie, 2023

Premierul Nicolae Ciucă spune că marii contribuabili au provocat deficitul de colectare la bugetul de stat. În consecință, la începutul ședinței de guvern de joi, premierul a anunțat: „Fac un apel public către marii contribuabili să își plătească datoriile către stat și, în același timp, dau o sarcină instituțiilor să facă în așa fel încât să asigure colectarea acestor venituri.”

În urmă cu două săptămâni, după ce ministrul de Finanțe a anunțat că există ”o gaură la buget” de 20 miliarde lei, premierul Nicolae Ciucă a cerut ministerelor să îi prezinte propuneri de reducere a cheltuielilor care să acopere suma de 20 de miliarde.

(Citiți și: ”Bugetul 2023 nu trece testul realității: Coaliția decide reducerea cheltuielilor bugetare cu 20 de miliarde. De unde tăiem?”)

Ulterior, ministrul Finanțelor a revenit și a precizat că la buget nu există nicio gaură, ci doar o încetinire a colectării de venituri, de 4 miliarde lei.

Ministerele se angajează la economii de aproape 10 miliarde. Cu ce ”contribuie” guvernul


Premierul nu a modificat valoarea economiilor așteptate, dat listele de la ministere – care conțin în principal reduceri de cheltuieli administrative – nu acoperă nici jumătate din suma așteptată.

Misiunea ministerelor a fost îngreunată de faptul că premierul a indicat să nu se renunțe la nicio investiție și să nu se opereze reduceri salariale sau de personal.

Cum propunerile ministerelor aproape că ating 10 miliarde lei, guvernul intenționează să mai taie ale 10 miliarde prin decizii administrative: blochează angajările la stat până la sfârșitul anului și îngheață salariile până la apariția unei noi legi a salarizării.

Decizia oficială pentru aceste două măsuri va fi luată, spune Nicolae Ciucă, în următoarea ședință de guvern, săptămâna viitoare.


Nici guvernul și nici coaliția de guvernare nu au luat în calcul măsuri structurale, una dintre cele mai așteptate fiind cea a desființării unor organisme sau structuri de stat fără valoare reală.

Nicolae Ciucă: Deficitul aparține preponderent marilor contribuabili

În debutul ședinței de guvern, premierul Nicolae Ciucă a afirmat:

„Am luat decizia ca la nivelul Guvernului, sigur, o decizie discutată și în Coaliție, să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, astfel încât să ne asigurăm că la finalul anului ne încadrăm în limitele de deficit.

Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care, la finalul primului trimestru, am constatat că există un deficit în colectare. Deficitul aparține preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-și plătească datoriile către stat și în același timp dau o sarcină instituțiilor să facă în așa fel încât să asigure colectarea acestor venituri.

Este o problemă a noastră, a Guvernului, pe care o rezolvăm. Am vrut, ca măsură de siguranță, prin aceste măsuri pe care le vom aproba săptămâna viitoare după ce vom avea o decizie în Coaliție, să ne asigurăm că nu ieșim din ținta de deficit.

Aceste măsuri nu vor viza afectarea anvelopei salariale, investițiile și nu vor fi introduse taxe și impozite noi. Nu vizăm măsuri care să afecteze puterea de cumpărare a cetățenilor”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Pas cu pas băieți!
    Anulati favoritismele!
    Anulati pensiile speciale!
    Desfiintati cumul de salariu cu pensia!
    400.000 de cumularzi pot merge la pensie si se ciuruieste numai bugetul de asig.sociale cu pensiile lor colosale.
    Se caștiga la bugetul statului pentru ca:
    – se reduce nr de bugetari cu 400.000,
    – se stopeaza traficul de influenta daca dispar acesti bugetari din functii importante.
    Daca doresc munca dupa implinirea varstei legale de pensionare(65 ani respectiv 62) sa fie impozitati cu 25% sau chiar 40% si nu va dau numele celor cu salarii de peste 10000 € si pensii de 8000 €.
    Pe luna!
    Numele sunt deja cunoscute dar cel mai important e ca nu aduc plusvaloare Romaniei!
    Doar flatulente!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Pas cu pas băieți!
    Anulati favoritismele!
    Anulati pensiile speciale!
    Desfiintati cumul de salariu cu pensia!
    400.000 de cumularzi pot merge la pensie si se ciuruieste numai bugetul de asig.sociale cu pensiile lor colosale.
    Se caștiga la bugetul statului pentru ca:
    – se reduce nr de bugetari cu 400.000,
    – se stopeaza traficul de influenta daca dispar acesti bugetari din functii importante.
    Daca doresc munca dupa implinirea varstei legale de pensionare(65 ani respectiv 62) sa fie impozitati cu 25% sau chiar 40% si nu va dau numele celor cu salarii de peste 10000 € si pensii de 8000 €.
    Pe luna!
    Numele sunt deja cunoscute dar cel mai important e ca nu aduc plusvaloare Romaniei!
    Doar flatulente!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: