1 februarie, 2021

Echipe mixte formate din comisaril ai Gărzii de Mediu și polițiști locali din București vor efectua controale în Capitală, începând de luni, pentru a identifica marii poluatori.

Verificările vor fi făcute atât la depozite legale sau ilegale de deșeuri, dar și pe șantiere, la fabrici și CET-uri.

Aceste echipe vor dispune de stația mobilă pentru măsurarea aerului, aflată în proprietatea Primăriei Municipiului București, și vor putea amenda persoane fizice și persoane juridice – societăți comerciale și primării.


Controalele au fost anunțate săptămâna trecută, de ministrul Mediului, Tanczos Barna:

,,Garda de Mediu Bucureşti a avut 10 inspecturi la o capitală la peste 2 milioane de cetăţeni. Este incredibil, dar aceasta era situaţia acum trei sau patru săptămâni când am ajuns la minister. Împreună cu colegii, începând din 1 februarie vom începe controalele tematice. Am stabilit o colaborare cu Primăriile de sector pentru a face echipe de control mixe.”

În ultimul an au fost raportate frecvent depășiri ale nivelului de particule în Capitală, mai ales în weekend. Fostul ministru al Mediului Costel Alexe nu a reușit să identifice responsabilii acestor depășiri mari ale concentrației admise de pulberi.

România a fost condamnată joi de Curtea de Justiție a UE (CJUE) pentru nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până cel puțin în anul 2016, a valorilor‑limită zilnice pentru concentrațiile de particule în suspensie (PM10) în aerul din București.


Instanța europeană consideră că statul român se face vinovat că nu a găsit soluții pentru reducerea poluării din Capitală.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: