Primarul general Gabriela Firea a anunțat joi că a trimis o solicitare CSAT și SRI pentru a lămuri ce s-a întâmplat în ultimele zile, cu apa din rețeaua Capitalei.
Incidentul, așa cum se cunoaște din declarațiile celor implicați: Luni seara, după orele 20.00, în secțiunea barajului Crivina, pe râul Argeș (de la punctul de captare), s-a înregistrat o creștere a conținutului de amoniu din apă.
Pentru a purifica apa, Apa Nova a luat pe 29 decizia de a crește cantitatea de clor folosită, ceea ce a făcut ca la apa de la robinet să se simtă un miros puternic al acestei substanțe. De asemenea, a trecut la alimentarea oraşului Bucureşti preponderant din râul Dâmboviţa.
De pe 29, apa ar fi reintrat în parametri normali de calitate.
Acuzațiile și justificările aduse de cei implicați:
30 ianuarie
- Mai mulți cetățeni din Sectoarele 5 și 6 au reclamat că apa de la robinet miroase puternic a clor, de câteva zile.
- Apa Nova, societatea care se ocupă de furnizarea apei în București emite primul comunicat, asigurând consumatorii că nu au fost depășite limite legale: „Ca urmare a topirii bruște a depunerilor de gheață și zăpadă, cu efect de spălare a suprafețelor atinse, s-a produs o încărcare mai mare a râurilor Argeș și Dâmbovița. Deprecierea temporară a calității apei râurilor a fost compensată prin măsuri de tratare. Niciun parametru de calitate al apei potabile produse nu a depășit limita legală.”
- Seara, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, le-a recomandat să nu consume apă de la robinet și să nu o utilizeze nici pentru igiena personală, din cauza depășirii cantității legale de clor în apă.
- A urmat un comunicat al Direcției de Sănătate Publică București, care a recoltat mai multe probe din rețeaua de apa potabila în cele două sectoare. „Rezultatele preliminare ale probelor de laborator au relevat faptul ca, în toate cele 5 puncte de recoltare, valorile determinate pentru clorul liber rezidual și clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislația în vigoare (…) Pana la obținerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialiștii recomanda locuitorilor Capitalei ca apa din rețeaua publica sa nu fie folosita pentru băut, prepararea hranei sau în igiena personală. Aceștia recomanda utilizarea apei îmbuteliate, apă potabilă din surse (foraje) autorizate sanitar sau fântâni publice la care este afișată înscrierea ,,apa este bună de băut”, spune comunicatul.
- Un nou comunicat al Apa Nova, în care acuză Adminsitrația Națională a Apelor Române că nu a informat creșterea conținutului de amoniu în râul Argeș: „Administrația Națională Apele Române, autoritatea care asigură la nivel național administrarea apelor de suprafață și care furnizează apa brută pentru tratarea în scopul potabilizării pentru Apa Nova, nu a făcut nicio informare cu privire la poluarea cu amoniu pe râul Argeș. Din preocuparea continuă a companiei pentru calitatea serviciilor oferite, Apa Nova a informat cu o zi înainte, proactiv, administrația Apele Române în legătură cu această situație“.
31 ianuarie
- Comunicat al Administrației Apele Române, care susține că apa brută s-a încadrat în parametrii normali: „Apa brută de pe cursul râului Argeș s-a încadrat în parametrii pentru tratare în vederea potabilizării. Valoarea indicatorului amoniu în secțiunea de măsură – amonte captare Crivina a fost de 0,796 mg/l (analize ale A.B.A. Argeș – Vedea în data de 28 ianuarie 2018) iar valoarea transmisă telefonic de către S.C. APA NOVA S.A. București, pentru data de 28.01.2019, a fost de 1,3 mg/l, deci sub pragul obligatoriu de 1,5 mg/l, ceea ce înseamnă că apa brută de pe cursul de apă Arges-Vedea s-a încadrat în parametrii pentru potabilizare prin tratare. În data de 30 ianuarie 2019, după informarea transmisă de către S.C. Apa Nova S.A. București, A.B.A. Argeș – Vedea a prelevat suplimentar probe în secțiunile râului Argeș amonte Priza Crivina, precum și la km 36 secțiune Baraj Ogrezeni, valorile măsurate pentru parametrul amoniu fiind de 0.509mg/l, respectiv 0.475 mg/l.”
- Primarul Capitalei, Gabriela Firea cere ajutorul CSAT și SRI pentru a lămuri ce s-a întâmplat de fapt în aceste zile și anunță că va rezilia contractul cu Apa Nova dacă se va dovedi că firma a transmis informații false: „Am procedat la a scrie o scrisoare către președintele României, Klaus Iohannis, președintele CSAT, și către directorul general al SRI, cu rugămintea de a elucida, de a clarifica această situație controversată din București, pentru că în acest moment avem două tipuri de analize și două tipuri de declarații. Analizele operatorului de apă și canal, care are contract cu Primăria Capitalei din anul 2000 și până în 2025, sub sancțiune penală dacă dezinformează primăria sau populația, și rapoartele de la DSP despre care operatorul spune că nu s-au prelevat probe din toate punctele, ci doar din câteva (…) Dacă cumva operatorul de apă a greşit, cu siguranţă voi demara procedurile de reziliere a contractului. Dacă DSP nu a luat probele dn punctele indicate şi s-a transmis panică prin aceste măsurători, cred că Guvernul şi Ministerul Sănătăţii trebuie să ia măsuri”.
Concentrațiile disputate
Legea apei potabile 458/2002 stabilește pentru clorul liber rezidual o valoare între 0,1-0,5 mg/l, cu următoarele maxime admise:
- la capăt de rețea 0,25
- la intrarea în rețea 0,50 STAS 6364/78
Nu știm care au fost depășirile înregistrate, dar comunicatul Ministerului Sănătății, care preia informațiile Institutului Național de Sănătate Publică, sugerează că ar fi vorba despre 0,5 mg/l, cantitate ce nu are efecte asupra organismului:
Conform ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății, a fost dovedit faptul ca în cazul consumului de apa hiperclorinată, măsura aplicata în acest moment de operatorul de apa, nu exista riscul de apariție a unor efecte acute sau cronice asupra sănătății. Aceeași sursa informează ca valoarea crescuta cu peste 0,5 mg la litru a clorului determina doar apariția disconfortului organoleptic, adică percepere gust modificat şi miros şi nu exista alte efecte pe termen lung.
Clorul rezidual liber reprezintă excesul de clor care trebuie menţinut în apă şi care asigură potenţialul rezidual dezinfectant al acestuia.
Valoarea clorului rezidual liber, pentru apa potabilă, este de 0,1 – 0,25, în mod excepţional ajungând până la 0,5, însă la 1,0, nu apar efecte asupra organismului, conform Organizației Mondiale a Sănătății
În mai multe state din lume, inclusiv americane, clorul rezidual liber este aproape de 1 mg/l.
Joi dimineața, Apa Nova preciza, referitor la aceste valori:
Rezultatele monitorizării calităţii apei în Bucureşti în acest moment arată că concentraţia de clor rezidual în formă liberă nu a depăşit valoarea de 0.40 mg/l şi nu a fost mai mici de 0,10 mg/l
Utilizarea clorului este cea mai sigură şi frecventă metodă pentru tratarea apei, pentru eliminarea de viruşi şi bacterii.