Gabriela Firea a anunțat, duminică, faptul că va candida pentru un nou mandat de primar general al Municipiului Bucureşti, informează Mediafax.
„Vreau să termin ceea ce am început. Nu văd de ce nu aș candida pentru că trei ani de zile am muncit de dimineața până noaptea. Familia nu m-a văzut decât în weekend-uri. Nu mai vorbesc de sacrificii”, a spus Gbriela Firea.
Duminică, premierul Ludovic Orban a criticat investițiile de „sute de milioane” realizate de Primăria Capitalei în companiile municipale care „nu fac nimic”, subliniind că rezultatele mandatului Gabrielei Firea sunt „egale cu zero”.
În replică, primarul general i-a transmis premierului că ţevile RADET nu se repară nici cu whisky, nici cântându-le la mandolină.