Gabriel Oprea și-a depus luni demisia. Documentul menționează 1 octombrie ca dată de la care fostul vicepremier nu va mai fi senator.
Procedura prevede anunțul demisiei în plen pentru ca aceasta să devină efectivă.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și-a anunțat demisia vineri, după ce joi aproximativ 4.000 de persoane au protestat față de refuzul Senatului de a-i ridica acestuia imunitatea în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.
”Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca și familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare”, a scris Oprea vineri, pe pagina sa de Facebook.
Anunțul a venit la câteva ore după ce președintele Iohannis a exprimat dubii legate de posibilitatea reluării votului la solicitarea DNA privind anchetarea lui Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigina.
“Nu sunt convins că există posibilitatea precedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana implicată să demisioneze dacă vrea să detensioneze situaţia”, a afirmat preşedintele.
Senatul a respins în urmă cu o săptămână cererea DNA de ridicare a imunității lui Gabriel Oprea în vederea acnhetării sale pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină.
Pentru încuviințarea cererii DNA au votat 45 de senatori, împotrivă – 73, iar 6 voturi au fost anulate.
În discursul ținut înainte de vot, Gabriel Oprea le-a cerut senatorilor să voteze împotriva ridicării imunității sale.
“Mi se pare ceva halucinant. În seara tragediei veneam de la o instituție pe linia securității naționale, nu veneam de la restaurant. (…) Există baza legală pentru un antemergător. În seara respectivă, în jurul orei 19,00, aveam antemergătorul în față. Din cercetări rezultă că atât antemergătorul, cât și mașina cu care mă deplasam aveau viteza legală”, a declarat Oprea, de la tribuna Senatului.
El a repetat că nu ministrul de Interne stabilește traseul și nici viteza de deplasare: “Nici nu puteam să discut cu tânărul coleg de pe motocicletă. Am trăit un coșmar”, a spus fostul vicepremier, referindu-se la accidentul în care Bogdan Gigină (28 de ani și-a pierdut viața în timp ce elibera drumul pentru Gabriel Oprea.