Avem deja 2 ani de când guvernul conduce, cu o majoritate foarte confortabilă, destinul țării. Doi ani de relativă stabilitate financiară, în care deficitul a fost ținut în limite decente, statul s-a finanțat mai ușor și mai ieftin, iar cifrele arată creșteri economice semnificative. Mai nou, ratigul de țară a primit un upgrade important – am reușit să sărim pragul de la „junk” la “investment grade”. Avem, deci motive de optimism…
Dacă ne uităm, însă cu atenție la motoarele creșterii, observăm că ele sunt destul de volatile:
-
creșterea producției industriale este determinată de revirimentul Europei de vest, dar valoarea adaugată în România (made in România și nu made by România) este mică;
-
voia lui Dumnezeu – anul 2013 a fost un an agricol excelent;
-
o creștere a absorbției fondurilor europene.
Cu toate acestea, nivelul investițiilor directe în economie este la un nivel ridicol de mic față de potențialul României.
Să fie oare de vină sarabanda modificărilor fiscale din ultimii ani? Lipsa de coerență, dar din pacate și de profesionalism în redactarea modificărilor la legislația fiscală?
M-am gândit să fac un scurt inventar al bâlbelor fiscale făcute de Guvernele Ponta, nu pentru a critica sau a face bășcălie, ci pentru a atrage atenția că acest tip de abordare riscă să compromită șansele României de a deveni efectiv un pol de interes pentru investitori.
-
Plata TVA la încasarea facturii, introdusă prin OG 15/29.08.2012, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2013, corectată prin OUG 111/18.12.2013, începând cu 1 ianuarie 2014;
La vremea publicării OG 15/2012, cu luni de zile înainte ca aceasta să intre în vigoare, am atras atenția asupra faptului că aplicarea regimului special pentru companiile cu cifra de afaceri mai mică de 2,250,000 lei, în mod obligatoriu, fără posibilitatea acestora de a opta pentru acest regim, va face mult mai mult rău decât bine firmelor mici, acestea rămânând în multe cazuri fără clienți fiind deci, scoase din piață.
Nenorocirea acestor companii a venit de la faptul că pentru firmele mari care nu aplicau regimul special, lucrul cu firmele mici prezenta două dezavantaje majore: (i) în ceea ce privește cash-flow-ul, ele neputând deduce TVA-ul aferent facturii emise de firma mică decât la plata efectivă, și (ii) costuri administrative suplimentare, datorate nevoii de a ține evidența contabilă dublă: facturile de la firme mici (pentru care puteam deduce TVA doar la plată) și facturile de la firme normale (pentru care puteam deduce TVA la primirea facturii). Trecem peste faptul că, pentru firmele mici, era doar o amânare de 90 de zile a termenului de plată a TVA-ului, efectele negative ale acestei prevederi pălind pur și simplu în fața problemei menționate anterior.
Începând cu 1 ianuarie 2014, OUG 111/2013 a corectat eroarea, din păcate prea târziu pentru multe companii mici. Întârzierea cu care problema a fost până la urmă corectată (o să vedeți mai jos că alte greșeli au fost corectate mult mai rapid) s-a datorat orgoliosului ministru al bugetului, care nu a vrut să admită greșeala făcută.
Foarte interesantă este și motivația din preambulul ordonanței de urgență: ”Având în vedere necesitatea implementării unor măsuri în vederea evitării deschiderii procedurii de infringement împotriva României ca urmare a faptului că în dosarul EU PILOT 4.387/12/TAXU Comisia a respins răspunsul României, stabilind că implementarea sistemului TVA la încasare trebuie să fie opţională pentru operatorii economici şi, de asemenea, nu trebuie impusă colectarea TVA la o anumită limită de timp de la emiterea facturii […]”.
Cu alte cuvinte, degeaba am atras atenția noi că măsura nu numai că este anti-economică, dar este și nelegală, a trebuit neapărat să intervină Comisia…
-
Regimul microîntreprinderilor a fost modificat prin OG 8/2014 și a devenit obligatoriu pentru toate companiile care au avut cifra de afaceri sub 65.000 euro în anul anterior, dar și pentru companiile nou înființate
Aceasta este o măsură din ciclul “unde dai, și unde crapă!”. Obligând firmele nou înființate să aplice regimul microîntreprinderilor, Guvernul lovea serios exact în investițiile pe care dorea să le atraga în România: investiții mari, în special în zona industrială, greenfield. Un astfel de investitor nu vine și se apucă de emis facturi. Este, deci absolut firesc ca marii investitori să nu realizeze venituri în primul sau poate nici în al doilea an. Deoarece Guvernul îi obliga să aplice regimul microîntreprinderilor, aceștia se vedeau în imposibilitatea de a își recupera fiscal pierderea din perioada de până la începerea producției.
În mod evident, nu aceasta a fost intenția guvernului, a fost pur și simplu lipsa de profesionalism privind redactarea ordonanței. A fost corectată în Parlament destul de rapid. Prin Legea 168/2013 de aprobare a OG 8/2013, lege ce a intrat în vigoare la data de 1 iunie 2013, Parlamentul a dat companiilor nou înființate, cu un capital de minim 25.000 de euro, să opteze pentru aplicarea regimului normal de impozitare, adică impozitul pe profit.
-
Tot conform OG 8/2012, veniturile obținute de nerezidenți din servicii prestate unui rezident, au devenit impozabile în România indiferent de locul prestării.
Anterior acestei modificari, regula era că veniturile obținute de nerezidenți din prestarea de servicii către rezidenti sunt impuse în România doar dacă erau prestate efectiv pe teritoriul României. Excepție de la această regulă o făceau doar serviciile de consultanță și management, care – din motive ușor de înțeles, erau impuse în România, indiferent dacă erau sau nu prestate efectiv pe teritoriul României.
Consecință: companiile românești s-au trezit că ar fi trebuit să rețină impozitul de 16% de fiecare dată când un delegat ar fi trebuit să plătească un serviciu achiziționat în deplasările în străinătate (hoteluri, transport intern, conferințe, etc) sau, să ceară prestatatorului să îi dea certificatul de rezidență fiscală, emis de autoritățile fiscale naționale, în original…
Și această greșeală a fost corectată prin Legea 168/2012, revenindu-se la situația anterioară.
-
Prin OUG 55/06.06.2013 s-a introdus un impozit de 85% pentru sumele compensatorii acordate persoanelor cu funcții de conducere.
Conform tuturor declarațiilor date de premier la vremea respectivă, măsura trebuia aplicată doar persoanelor cu funcții de conducere din instituțiile comasate în ASF, sumele compensatorii primite de aceste persoane fiind considerate imoral de mari de către Guvern.
În realitate, datorită redactării defectuoase a textului normei, impozitul de 85% s-a aplicat tuturor plăților compensatorii, inclusiv plăților făcute companiilor private persoanelor cu funcții de conducere ale căror contracte încetau. Evident că, o astfel de prevedere a produs perturbări serioase unor planuri de restructurare aflate în derulare la unele companii românesti…
Și această greșeală a fost corectată de către Parlament, prin Legea 260/2013, intrată în vigoare la 7 septembrie.
-
Impozitul pe construcții
Prin OUG 102/2013, guvernul a introdus o taxă de 1,5% din valoarea construcțiilor înregistrate în contabilitate, cu excepția clădirilor pentru care se datorează impozitul local pe clădiri (în general, tot 1,5% din valoarea contabilă). Introdus fără să existe niciun fel de consultări prealabile, fără o analiză de impact serioasă, doar pentru a putea arăta surse de venit în negocierile cu FMI, problemele în reglementarea impozitului nu au întârziat să apară.
Din reacția publică a unor miniștri sau a secretarului de stat ce conduce procesul de reglmentare fiscală a rezultat cât se poate de clar faptul că nu au calculat deloc corect impactul, admițând chiar și dânșii ceea ce noi spuneam încă înainte ca impozitul să intre în vigoare: sumele extrase din economie prin acest impozit sunt mult mai mari decât cele estimate la elaborarea impozitului. Nu avem încă datele finale, 25 mai fiind primul termen de declarare și plată al acestui impozit, dar estimările sunt că suma o depășește de cel puțin trei ori pe cea bugetată.
Vor urma discuții cu privire la modificarea lui, fie prin reducerea cotei de impozit, fie prin reducerea bazei – până atunci însă, efectele sunt deja extrem de severe.
Personal, am fost întotdeauna adeptul dialogului, al consultărilor pentru a găsi cele mai bune soluții/compromisuri, atât pentru a avea un climat de business prietenos, cât și pentru a asigura stabilitatea veniturilor bugetare. Acum însă – în cazul impozitului pe construcții, consider o imensă greșeală orice discuții cu privire la “îmbunătățirea” acestei reglementări. Este necesar ca toate asociațiile oamenilor de afaceri să facă un zid comun: impozitul trebuie eliminat!
Susțin acest lucru pentru că, în opinia mea, nimic nu poate fi mai distructiv pentru mediul de afaceri, pentru atragerea de investiții, decât un impozit pe investiții, pe capital! Odată acceptat, mă întreb ce va mai urma…
Ce concluzii putem trage?
În primul rând, avem o mare problemă cu profesionalismul celor care scriu legislația fiscală. Sunt mult prea multe greșeli de tehnică legislativă într-un timp mult prea scurt.
În al doilea rând, cei care greșesc nu își asumă răspunderea să își corecteze greșeala. Cu o singură excepție – aceasta fiind generată de spectrul unui infringement, nicio greșeală nu a fost corectată de guvern, ci s-a păstat răspunderea pentru corecții la Parlament.
În al treilea rând, avem o mare lipsă de coerență. Pe de o parte guvernul pare a vrea să stimuleze investițiile (a se vedea scutirea de impozit pe profitul reinvestit), pe de altă parte introduce un impozit pe invesții…
Ce se poate face pentru rezolvarea acestor probleme? Din păcate, noi nu putem face nimic, singurul care poate face ceva este premierul.
***
Gabriel Biriș este avocat specializat în legislație fiscală, partener fondator al casei de avocatură ”Biriș-Goran”
Urmărește-ne pe Google News
