6 mai, 2021

Miniştrii de Externe ai Celor Şapte – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – îndeamnă Beijingul, într-un comunciat comun, în urma unei reuniuni, miercuri, ”să respecte drepturile omului şi libertăţile fundamentale”.

În replică, China ”condamnă ferm” joi comunicatul comun al miniştrilor de Externe ai statelor membre G7, care i-au criticat politica în domeniul drepturilor omului şi reprimarea la Hong Kong


G7 s-a declarat ”îngrijorat” de încălcări ale drepturilor omului mai ales în Xinjiang, în nord-vestul Chinei, unde minoritatea musulmană ”uigură şi membri ai altor grupuri etnice şi religioase minoritare sunt luaţi drept ţintă”.

În privinţa Hong Kongului, unde Beijingul a impus anul trecut o lege a securităţii naţionale, miniştrii G7 reproşează regimului comunist al lui Xi Jinping faptul că ”erodează în mod fundamental elemente democratice ale sistemului electoral” din fosta colonie britanică.

”Miniştrii G7 au proferat acuzaţii nefondate împotriva Chinei şi s-au amestecat grosolan în afacerle interne” chineze, a denunţat în faţa presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

Wang Wenbin îndeamnă, în replică, statele membe G7 ”să se ocupe de problemele lor”.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: