23 februarie, 2014

Reprezentanții G20 au stabilit ca în următorii cinci ani PIB-ul lor cumulat să se majoreze cu peste 2% (două mii de miliarde de dolari), ceea ce ar putea duce la crearea a unui număr semnificativ de noi locuri de muncă. Planul este prezentat în comunicatul dat publicităţii duminică,  la finalul reuniunii miniştrilor de Finanțe și guvernatorilor băncilor centrale din G20, reuniune desfăşurată între 22 şi 23 februarie, la Sydney, Australia.

Cele 20 de state reprezintă aproximativ 85% din economia mondială.

În comunicatul dat publicităţii duminică se spune că statele membre G20 nu se mai pot complace în situaţia de acum şi, de aceea, şi-au luat angajamentul de a lua măsuri care să asigure această creştere: „Vom dezvolta politici ambiţioase, dar realiste, cu scopul de a urca PIB nostru cumulat, în următorii 5 ani, cu mai mult de 2% faţă de nivelul implicat de actualele nosatre politici”, se explică în comunicat.


„În termeni reali, este vorba despre mai mult 2 mii de miliarde de dolari, ce vor duce la crearea unui număr semnificativ de joburi. Pentru atingerea acestui scop, statele G20 vor lua măsuri concrete, precum creşterea investiţiilor, creşterea ocupării şi participării, îmbunătăţirea comerţului şi promovarea competiţiei, pe lângă politicile macroeconomice în vigoare”, enumeră comunicatul G20.

Planul detaliat pentru atingerea acestei creşteri, comentează The Guardian, rămâne să fie elaborat.

Concluziile au fost salutate de mai mulţi oficiali din întreaga lume – Christine Lagarde, şefa FMI, şi Jack Lew, secretarul Trezoreriei Statelor Unite au salutat fapul că întâlnirea G20 s-a concentrat pe creştere, dar au existat şi poziţii sceptice, precum cea a ministrului de Finanţe german, Wolfgang Schaeuble, care a atras atenţia că „rezultatele acestui proces nu pot fi garantate de politicieni”.

Acord pentru combaterea „evaziunii fiscale legale”

La reuninea de la Sydney s-au făcut progrese şi în ceea ce priveşte implementăriea standardului global de schimb automat de informaţii între autorităţile fiscale, care să permită combaterea evaziunii fiscale, a spus Jack Lew, secretarul Trezoreriei Statelor Unite: „Marile companii trebuie să-şi plătească partea lor, în mod corect”, a spus el.


Acordul va împiedica marile companii să mai evite, legal, plata taxelor, şi apoi să-şi transfere profiturile în „paradisuri fiscale”. „Mesajul politic este că vom închide toate portiţele din lege. Ceea ce fac acum multinaţionalele este legal. Dacă ceva este legal, dar rezultatul este neplăcut, atunci trebuie să schimbăm regulile”, a declarat Pascal Saint-Amans, directorul Centrului de politică fiscală şi administrare fiscală din cadrul OCDE, citat de Bloomberg.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: