19 martie, 2022

Franța vrea plafonarea la nivel european a preţurilor gazelor, măsură care ar consolida poziţiile de negociere cu producătorii, însă alte state membre nu susţin ideea, a declarat vineri ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire, citat de Reuters.

Facturile la energie au crescut în întreaga Uniune Europeană de anul trecut și au crescut și mai mult după invazia Ucrainei de către Rusia, forţând guvernele să găsească soluţii pentru a atenua impactul asupra gospodăriilor și a companiilor.

Le Maire le-a spus parlamentarilor francezi că le-a propus omologilor săi din UE să ia în considerare introducerea unui plafon european de preț, care ar pune cele 27 de state membre ale blocului comunitar într-o mai bună de negociere cu producători precum Gazprom din Rusia sau Sonatrach din Algeria.


„Este o intervenție pe piață care îi neliniștește pe unii dintre partenerii noștri europeni, dar este o propunere pe care o facem, de a stabili un plafon la prețurile gazelor la nivel european”, a spus Bruno Le Maire.

Deşi nu a precizat care ţări se opun, Grecia a propus la rândul său introducerea acestui plafon.

Franța, care deține în prezent președinția rotativă a UE, a înghețat prețurile interne la gaze anul trecut, prin acordarea de compensaţii companiilor pentru vânzările realizate sub preţurile spot în creştere.

Pe baza prețurilor la gaze din această săptămână, se preconizează că măsura va costa statul francez 6,4 miliarde de euro în acest an, a spus Le Maire.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: