10 decembrie, 2014

Fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski (foto) este primul fost oficial de rang înalt care a recunoscut existenţa pe teritoriul ţării sale a centrelor de detenţie ale CIA.

Într-un interviu acordat miercuri postului de radio TOK FM, la o zi după publicarea unui raport copleşitor de către Senatul american, fostul preşedinte Kwasniewski a afirmat că a acceptat această „cooperare consolidată în domeniul serviciilor de informaţii”.

Fostul preşedinte a spus însă că, la început, Polonia nu ştia despre actele de tortură. Era vorba, în opinia sa, doar despre înfiinţarea unor facilităţi secrete.


„Faptul că americanii desfăşoară aceste activităţi într-un mod atât de secret a generat îngrijorări. Astfel că autorităţile poloneze au acţionat pentru a le pune capăt şi aceste activităţi au încetat, la presiunea Poloniei”, a afirmat acesta

Preşedintele Poloniei din perioada 1995-2005 a povestit că i-a expus această problemă preşedintelui George W. Bush „în biroul oval de la Casa Albă”, în 2003. Potrivit lui, liderul american a apărat activităţile CIA, afirmând că acestea aduc „beneficii importante în materie de securitate”.

Activităţile CIA în Polonia au încetat în 2003, mai spune fostul preşedinte.

Polonia a primit bani de la CIA

Raportul Senatului american arată că Polonia a ameninţat cu suspendarea programului de transfer pe teritoriul său al suspecţilor al-Qaeda, dar a devenit “mia flexibilă” după ce CIA i-a plătit sume considerabile de bani.


Guvernul polonez a refuzat să accepte transferul planificat al unor noi prizonieri, printre care ar fi fost şi Khalid Sheikh Mohammed, creierul atacului din 11 septembrie, scrie reuters.

“Decizia a fost schimbată doar după ce ambasadorul american a intervenit la liderii politici ai ţării în numele CIA. În luna următoare, CIA a acordat … milion de dolari ţării”, se arată în raport, cifra fiind ascunsă în documentul original.

Washington Post scria în luna ianuarie a acestui an, citând o sursă CIA, că suma primităp de Polonia ar fi fost 15 milioane de dolari.

Preşedintele Barack Obama a avut marţi o discuţie telefonică cu premierul polonez, Ewa Kopacz, chiar în momentul în care raportul era prezentat oficial. Cei doi lideri au afirmat că speră că dezvăluirile raportului nu vor prejudicia relaţiile foarte bune dintre cele două ţări, a precizat purtătorul de cuvânt al premierului polonez.

Oficialii polonezi nu au recunoscut niciodată existenţa acestor facilităţi pe teritoriul Poloniei. Tocmai de aceea declaraţiile fostului preşedinte sunt explozive şi confirmă informaţii deja cunoscute. Şi tocmai de aceea decidenţii de la Varşovia au fost extrem de supăraţi când au început să apară detalii despre acest program pe surse guvernamentale americane.

România, un alt aliat care a găzduit centre de detenţie CIA

România apare în raportul Senatului SUA ca una dintre ţările care au găzduit pe teritoriul său facilităţi de detenţie CIA. Autorităţile de la Bucureşti nu au recunoscut niciodată existenţa acestora, în ciuda unor repetate dovezi ale unor organizaţii europene.

În luna iunie 2008, raportorul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Dick Marty, a prezentat un al doilea raport care aducea dovezi că „detinuti de mare valoare” ai SUA au fost retinuti in secret in Romania intre 2002 si 2005.

Prin urmare, concluzia APCE a fost ca „exista o mare probabilitate ca centre de detentie secrete operate de CIA (…) sa fi existat timp de cativa ani in Polonia si Romania”. Romania a negat orice implicare in centrele de detentie secrete ale CIA si a anuntat retragerea delegatiei sale parlamentare din APCE.

Anterior, în februarie 2008, un raport al Parlamentului European arăta că Romania si Polonia nu au investigat adecvat acuzatiile privind existenta unor facilitati de detentie CIA pe teritoriul lor, critica ancheta superficiala a autoritatilor romane şi arăta ingrijorari referitoare la lipsa de control a autoritatilor romane asupra activitatilor americane din bazele militare romanesti.

În acelaşi an, 2008, Comisia Europeană aducea tema în dialogul cu guvernul de la Bucureşti. Comisarul pentru afaceri inerne şi justiţie, Franco Frattini reamintea guvernului român că Romania este obligata sa verifice acuzatiile si atentiona ca statele implicate in activitati secrete ale CIA si dovedite sunt pasibile de pedeapsa, tradusa chiar prin suspendarea dreptului de vot in Consiliu.

Raspunsul autorităţilor române a fost unul prin care a negat existenţa unor centre de detenţie secrete pe teritoriul său şi a reamintit că a existat o anchetă a unei comisii care a demonstrat că acuzaţiile au fost nefondate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: