10 aprilie, 2013

Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, printr-o decizie nedefinitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Păsat a fost găsit vinovat și de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. pentru această infracțiune, fostul deputat a primit o pedepasă de Instanţa 11 luni de închisoare, dar aplicată va fi doar sancțiunea mai aspră.

Decizia poate fi atacată cu recurs la completul de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.


Dan Păsat a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe 8 aprilie 2011.

Conform rechizitoriului, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Dan Păsat a ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, doi reprezentanţi ai unei firme din jude’ul Teleorman, iar în 29 octombrie 2009 a exercitat acte de violenţă asupra acestora.

Ameninţările vizau integritatea fizică a celor doi reprezentanţi ai firmei sau a membrilor familiilor acestora, pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, susțin procurorii DNA.

Totodată, prin ameninţări şi sprijinit de un alt inculpat, Păsat a încercat să îl convingă pe unul dintre cei doi reprezentanţi ai firmei să meargă la sediul Primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării sumei de 290.000 de lei, bani care s-ar fi cuvenit societ[‘ii respective  din executarea unui contract de aducţiune apă potabilă.


Banii ar fi urmat să îi fie dați lui Dan Păsat, mai spun procurorii anticorupție.

De asemenea, conform rechizitoriului, în noiembrie 2009, Păsat a exercitat presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu, pentru a rezilia un contract cu firma din Teleorman şi a efectua plăţile aferente derulării contractului către firma lui Dan Păsat – SC Prod Invest SRL, în condiţiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate. Contractul, în valoare totală de 3,8 milioane de lei, avea ca obiect alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu.

Deputatul, la acea vreme, a continuat să intervină pe lângă autoritățile locale din alte comune pentru ca firma controlată de el să obțină contracte de achiziții publice inclusiv privind construcția de baze sportive.

Procurorii îl acuză pe Dan Păsat că astfel a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu calitatea de deputat, obţinând foloase necuvenite în sumă de 1,8 milioane de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: