sâmbătă

27 aprilie, 2024

24 ianuarie, 2012

Jeffrey Franks, șeful delegației FMI în România, și premierul Emil Boc

Echipa de evaluare a FMI a recomandat Guvernului să majoreze ”modest” salariile din sectorul public și pensiile, în anul 2012, dacă și condițiile bugetare vor permite, însă premierul Emil Boc a afirmat, marți, că momentan Executivul nu dispune de sumele necesare acestei creșteri.

În raportul de evaluare făcut public de FMI, luni noaptea, în urma vizitei delegației Fondului, din noiembrie 2011, se arată că România are șanse să obțină un deficit bugetar pe anul 2012 cu mult sub pragul de 3% stabilit la nivelul Uniunii Europene, în condițiile în care Guvernul și-a fixat o țintă de deficit de 1,9% în termeni ESA.

În aceste condiții, echipa FMI spune că România își va consolida reputația de probitate fiscală, în percepția piețelor internaționale, dar cadrul bugetar restrictiv poate cauza și efectul negativ al scăderii cererii interne de bunuri și servicii și, implicit, al încetinirii creșterii economice.


”Deși această supraperformanță ar putea să impulsioneze bine reputația României pentru probitate fiscală în aceste condiţii economice nesigure, aceasta poate avea și costuri”, se arată în raportul de evaluare.

”Îngheţarea pensiilor şi salariilor pentru 2012 va face bugetul și mai conststrângător, cu efecte negative asupra cererii interne şi creșterii. Un deficit ceva mai mare (în continuare sub nivelul de 3 la sută în termeni ESA 95) ar trimite încă un semnal pozitiv pentru pieţe, fiind în acelaşi timp mai puţin prociclice. Din acest motiv, personalul recomandă autorităţilor creşteri modeste pentru angajații din sectorul public și pensionari (care reflectă, probabil, costul vieţii), în cursul anului 2012, în cazul în care condiţiile bugetare permit”, recomandă echipa FMI Guvernului.

În schimb, premierul Emil Boc a subliniat marți că Guvernul nu are resurse financiare ”peste noapte” pentru majorarea salariilor bugetarilor și a pensiilor.

”Azi, bugetul nu ne permite acest lucru. Daca nu facem populisme şi paşi înapoi, există perspective în viitor. Dacă nu vom cădea in patima populismului, există premise pentru viitor. Dacă se va reveni la populisme, atunci, nu. Nu avem, peste noapte, resurse financiare pentru mărirea salariilor, pensiilor sau indemnizaţiilor”, a spus Boc.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. daca ar taia din salariile conducatorilor cei care ne-a dus la saracia pe care o avem,macar 50%+recuperarea bunurilor furate de conducatori nostrii cinstiti cred ca am avea si noi sansa,la pensi si salari cit de cit acceptabila—numai ca….cine sa faca ordine,daca tot iei inpart pita..!!!????????

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. daca ar taia din salariile conducatorilor cei care ne-a dus la saracia pe care o avem,macar 50%+recuperarea bunurilor furate de conducatori nostrii cinstiti cred ca am avea si noi sansa,la pensi si salari cit de cit acceptabila—numai ca….cine sa faca ordine,daca tot iei inpart pita..!!!????????

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: