Fondul Monetar Internațional (FMI) a numit un nou reprezentant rezident în România și în Bulgaria.
Argentineanul Alejandro Hajdenberg îl va înlocui pe Guillermo Tolosa, ca urmare a încheierii mandatului uruguaianului. Schimbarea face parte din politicile de rotație a resurselor umane practicate de instituția internațională.
”Hajdenberg va preluat postul din poziția de economist senior pentru Cipru, unde a jucat un rol important în cadrul programului de asistență financiară încheiat după criza financiară din 2013”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții FMI.
Hajdenberg a mai lucrat în state precum Ungaria, Serbia, Turcia, Columbia, Uruguay și Georgia.
Înainte de a se alătura departamentului european al Fondului, el a petrecut șase ani la direcția de politici fiscale.
Alejandro Hajdenberg este angajat al FMI de 13 ani și deține un doctorat în economie la Universitatea din Chicago.
Guillermo Tolosa a fost numit de FMI reprezentant rezident al instituţiei în România şi Bulgaria în iunie 2013.
La începutul acestui an, FMI a înlocuit-o și pe șefa misiunii Fondului în România, Andrea Schaechter, cu pakistanezul Reza Baqir, care a condus consultările anuale dintre FMI și România, în baza Articolului IV din statutul instituției. Raportul misiunii urmează a fi aprobat de boardul de la Washington în luna mai.