miercuri

24 iulie, 2024

16 mai, 2024

În urma negocierilor cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate s-a stabilit că nivelul de finanţare în ambulatoriul de specialitate nu va scădea după 1 iulie, a anunțat președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu.

Echipa Colegiului Medicilor care a participat la negocierile cu CNAS a a fost formată din trei reprezentanți ai specialității medicina familiei, trei de la medicina de ambulatoriu şi trei medici din partea spitalelor.

”La insistenţele noastre, am pus în discuţie şi ce se întâmplă în ambulatoriul de specialitate. Am cerut garanţii că se menţină nivelul de finanţare, după 1 iulie, până la 1 ianuarie 2025. Avem o certitudine, nu o să mai scadă. Bineînţeles, am atins şi problema colegilor din ambulatoriu, pentru care avem un mare respect, le înţelegem eforturile, înţelegem că au nevoie de o finanţare mai consistentă. Sigur, una este să promiţi, să fii politician, şi alta este să faci. CNAS a promis că va face tot ce se poate, că finanţarea ambulatoriului va fi o prioritate”, a declarat Daniel Coriu, miercuri seara, la la Medika Tv.

(Citește și: Medici de ambulatoriu anunță că nu vor semna contractele cu CNAS, dacă nu se majorează punctul pentru consultație)

Spitalizare de o zi pentru pacienţii oncologici


”Obiectivul principal al acestor negocieri au fost pachetele de spitalizare de o zi pentru oncologie, să ajutăm pacienţii oncologici. Am făcut o treabă foarte bună. Împreună cu experţii Casei am reuşit să avem aceste pachete care vor ajuta pacienţii oncologici”, a mai spus Coriu.

”Din punctul nostru de vedere, considerăm că ne-am făcut datoria (…) Promisiunea (menţinerea aceluiaşi nivel de finanţare – n.r.) a fost până la 1 iulie. Ceea ce se va întâmpla în a doua parte a anului era sub semnul întrebării pentru că totul depinde de bugetul României, de Ministerul de Finanţe. Ministerul de Finanţe la acel moment a condiţionat finanţarea de o reformă profundă în sistemul de sănătate. În data de 13 mai ne-am întâlnit cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, echipa noastră de  negociere a fost formată din 3 colegi care reprezintă medicina de familie, 3 colegi care reprezintă medicina de ambulatoriu şi 3 colegi care reprezintă spitalul”, a declarat Daniel Coriu, la Medika TV, miercuri seară.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: