29 martie, 2021

În perioada 11 martie – 26 martie 2021 Consiliul Investitorilor Străini (FIC), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, a desfășurat cu succes a doua ediție a proiectului “Lideri pentru Excelență în Sănătate”, ce constă în cursuri dedicate personalului medical din top managementul spitalelor din România, transmite organizația.

Această ediție a cursurilor s-a bucurat de susținerea unor parteneri importanți care au crezut în acest proiect: Ministerul Sănătății, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Casa Națională pentru Asigurări de Sănătate, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Universitatea Maastricht, Universitatea Sheffield Hallam, Banca Europeană de Investiții, doamna Consilier Prezidențial din Departamentul de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale și Excelența Sa, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la București.

Cursurile s-au desfășurat online pe parcursul a șase zile în luna martie și au fost structurate în 3 module, axate atât pe dezvoltarea de abilități de tip soft skills, cât și abilități tehnice: Leadership și Comunicare, Proceduri de finanțare și achiziții publice și Surse de finanțare pentru spitale, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor participanților. Conținutul cursurilor a fost elaborat de lectori, având în vedere cunoștințele și experiența acestora în domeniu, și adaptat în urma completării de către cursanți a unor chestionare menite să identifice abilitățile și cunoștințele pe care aceștia ar dori să le îmbunătățească, dar și provocările cu care se confruntă în activitatea curentă. Cursurile au fost susținute de lectori de la universități de prestigiu din Regatul Marii Britanii și Regatul Țărilor de Jos, reprezentanți ai autorităților cheie pentru domeniul sănătății, al instituțiilor financiare internaționale, dar și reprezentanți ai mediului privat din România.


La această ediție au luat parte peste 30 de participanți din 22 de spitale din București și din țară, atât spitale mari, dar și spitale de dimensiuni mai mici, cu diverse specialități, spitale COVID și non-COVID.

Participanții au avut oportunitatea de a afla informații noi din domeniile de interes, de a interacționa cu lectorii, de a împărtăși experiențe comune, de a găsi soluții și de a afla răspunsuri la unele probleme cu care se confruntă în activitatea lor. Managerii de spitale, directorii medicali, financiari și de achiziții au recunoscut importanța existenței unui program de formare dedicat celor cu funcții de conducere din spitale, precum cel oferit de FIC și că există o nevoie stringentă de a avea acces la astfel de cursuri pentru cât mai multe spitale din România.

Încă din anul 2013, când a început dezvoltarea mai multor proiecte dedicate personalului medical pentru a atrage atenția asupra exodului medicilor, continuând cu o serie de cursuri dedicate studenților și rezidenților din domeniul medical, apoi adresându-se managerilor de spitale prin proiectul “Lideri pentru Excelență în Sănătate”, FIC a crezut cu tărie că pentru a îmbunătăți sistemul medical este nevoie de o atenție deosebită acordată dezvoltării profesioniștilor din sănătate. Din convingerea că sănătatea reprezintă o prioritate pentru România, iar la baza unui sistem medical de calitate trebuie să se găsească întodeauna resursa umană, FIC și-a propus să continue acest proiect, prin care oferă oportunitatea pentru formarea continuă a personalului medical din funcții de conducere.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociația care îi aduce împreună pe cei mai importanți investitori cu capital străin din România, peste 120 dintre cele mai mari companii din țară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din economie și care au o contribuție semnificativă la bugetul de stat.


Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: