Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a ajuns la 2,12%, după ce majorarea lor, începută la finele anului trecut a prins viteză în luna februarie 2021. Datele INS arată o majorare de peste două puncte procentuale venită pe segmentul pieței externe, urmată de tendința internă, inițial în ușoară scădere pe luna ianuarie.
La intern, influența majorărilor se va transmite în următoarele luni către indicele prețurilor de consum pentru populație. La extern, evoluția a ajutat la majorarea încasărilor din exporturi dar a afectat plățile pe partea de importuri, cu observația importantă că s-a creeat astfel o presiune în sensul devalorizării ușoare a leului.
De remarcat, prețurile au revenit pe plus pe toate segmentele industriale, schimbare importantă față de luna precedentă. Costul energiei a avansat din nou cu cea mai mare valoare lunară (+1,62%), ceea ce va pune o presiune mare asupra indicelui de inflație și/sau a restrângerii altor costuri de fabricație.
Sectorul industrial va da tonul pentru majorarea facturilor în întreaga economie, pe fondul unui volum situat sub aceeași perioadă din anii anteriori. Revenirea probabilă în expresie fizică a producției la nivelul din 2018 ar urma să se producă de-abia în 2022, dată fiind scăderea deja consemnată în 2019, înainte să intre în acțiune influența nefastă a epidemiei de Covid19.
Corelat cu momentul în care facilitățile la plată oferite ca urmare a pandemiei vor fi anulate, mai devreme sau mai târziu, va urma o perioadă spre finalul anului în curs în care firmele se vor confrunta cu probleme. Fiind vorba despre supraviețuire și nu de profitabilitate, încasările bugetare necesare pentru reducerea deficitului vor fi afectate.
Evoluțiile de pe piața externă vor rămâne un factor cu efecte semnificative la intern, prin lanțurile de producție. Al doilea val al pandemiei a păstrat spre finele anului o scădere a prețurilor industriale, dar stimularea pe calea costurilor reduse cu energia va dispare treptat odată cu relansarea economiilor.
Transmiterea influențelor, decalată în timp cu câteva luni, a contribuit până acum la temperarea indicelui prețurilor de consum ușor peste pragul de 3%. De reținut, dacă diminuarea deflatorului PIB a ajutat limitarea contracției economice din 2020, evoluția actuală și efectul de bază vor fi defavorabile pentru 2021.
Pe marile grupe industriale, energia s-a scumpit din nou și, în premieră din 2020 încoace, a trecut peste nivelul de preț atins în aceeași lună a anului precedent, față de anul anterior. Creșterea anuală a prețurilor s-a concentrat pe bunurile de folosinţă îndelungată și bunurile de uz curent, ceea ce se va vedea în tendințe inflaționiste la mijlocul anului în curs.
Pe ramuri industriale, se pot observa cele mai mari creșteri de prețuri în industria produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (+16,78%, dacă tot e pandemie și cerere suplimentară) și industria metalurgică (+8,24%). La polul opus s-au situat industria petrolieră ( -11,10% la extracție și -7,01% la produse de profil) și fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice (-3,34%).
Menținerea mai susținută a activității economice și progresele făcute pentru stoparea pandemiei prin programul de vaccinare au creeat premisele pentru revenirea prețurilor resurselor energetice. În context, ar fi utilă o optimizare favorizată public a facturilor la energia electrică, atât pentru scăderea IPC cât și pentru a consolida o concurență reală în piața de profil.