Podul Constanța trebuie consolidat de urgență, „în special la nivelul elevației pilei și a grinzilor marginale din suprastructura podului”, arată expertiza tehnică realizată de Pod-Proiect SRL.
Raportul expertului dr. Ing. Cristian Claudiu Comisu conferă podului (construit în 1938), „calificativul nesatisfăcător”, din cauza proceselor de degradare identificate la nivelul suprastructurii pasajului, la nivelul elementelor de infrastructură și a căii rutiere din pasaj.
Cele mai grave procese de degradare au fost constatate la stâlpii pilei și la grinzile marginale ale suprastructurii și sunt determinate de:
- vechimea acestora
- creșterea intensității traficului rutier în pasaj
- neasigurarea unui gabarit rutier de minim 5,5 m înălțime (lipsa unui gabarit de 5,50 m a dus la lovirea a două grinzi marginale și acroșarea, de către autovehicule, a celorlalte grinzi intermediare. Toate grinzile principale curente au fost acroșate de autovehicule la nivelul tălpii inferioare și prezintă zone cu betonul dislocuit, menționează raportul).
- de utilizarea sării în perioadele friguroase.
Principalele defecte identificate:
- Pasajul nu asigură evacuarea rapidă a apelor pluviale, sistemul de colectare și evacuare existent fiind nefuncțional (din cauza lucrărilor de întreținere și a supraînălțării căii rutiere).
- Pasajul nu prezintă un gabarit de circulaţie pe verticală de 5,50 m, necesară pentru asigurarea circulaţiei tramvaielor pe străzi de categoria I, după cum prevăd normele de proiectare a podurilor, în vigoare în Romania.
- Pasajul în forma actuală asigură următoarele înălțimi de gabarit măsurate la șina liniei de tramvai de 4,50 m la sensul spre Bucureştii Noi, respectiv de 4,53 m la sensul spre Centru. La nivelul rigolelor de colectare a apelor, pasajul asigura înălțimi de gabarit de 4,67 m spre Bucureștii Noi, respectiv de 4,70 m spre Centru.
- Pasajul nu asigură un gabarit de circulaţie pe orizontală de minim 23,50 m, necesară pentru asigurarea circulaţiei tramvaielor pe străzi de categoria I, după cum prevăd normele de proiectare a podurilor. Dacă se mențin trotuarele pietonale în pasaj, atunci acestea trebuie sa aibă lățimea minimă de 1,00 m și trebuie să fie echipate cu parapete de protecție a circulației rutiere în pasaj, și să aibă o lățime minimă de 0,50 m.
- Pasajul nu este echipat cu un sistem de iluminat pentru calea ferată, deasupra pasajului, și pentru calea rutieră, în pasaj.
- Pasajul nu este echipat cu un sistem de monitorizare video a circulaţiei feroviare și rutiere, echipat cu un sistem de alarmare în cazul producerilor unor accidente feroviare sau rutiere.
Fragilitatea podului și pericolul pe care îl reprezintă acesta au fost dezvăluite pe Facebook, în urmă cu câteva săptămâni, de membri ai USR. Ulterior, CFR SA, căreia îi aparține pasajul, a anunţat lucrări de intervenție.
Ele au demarat în urmă cu două săptămâni, dar s-au dovedit a fi o simplă acoperire cu ipsos a zonelor degradate, ceea ce a stârnit critici dure la adresa companiei și a Minsiterului Transporturilor, pe rețelele sociale.