joi

2 mai, 2024

31 mai, 2013

Aproximativ 26,58 milioane de persoane erau în şomaj în Uniunea Europeană în luna aprilie, dintre care 19,37 milioane de şomeri numai în cele 17 state membre ale zonei euro, arată datele publicate vineri de Oficiul european de statistică (Eurostat).

Într-o singură lună, 104.000 de persoane au îngroşat rândul şomerilor în Uniunea Europeană, dintre care 95.000 de persoane numai în zona euro. Potrivit datelor anunțate de Eurostat, rata şomajului în zona euro a atins o nouă valoare record de 12,2% din populaţia activă în luna aprilie, în creştere faţă de 12,1% în luna martie, în timp ce în Uniunea Europeană indicatorul a rămas nemodificat la 11%.

Situaţia şomajului este una deosebit de gravă în Grecia şi Spania, două ţări lovite de criză, unde rata şomajului a ajuns în la 27% – în luna februarie, respectiv 26,8%. În Portugalia, cea de-a treia țară din zona euro afectată de criză, șomajul a ajuns la 17,8%.


La polul opus se situează Austria şi Germania cu o rată a şomajului de 4,9%, respectiv 5,4%, în timp ce în Luxemburg este de 5,6%.

Șomajul a atins cote alarmante și în Franța, unde datele publicate joi seară arată că, în aprilie, numărul șomerilor a crescut cu 39.800 persoane, ridicând la aproximativ 3,3 milioane numărul persoanelor fără un loc de muncă în Hexagon.

Șomajul în rândul tinerilor cu vârste sub 25 de ani, care va fi una dintre principalele teme la summitul european din luna iunie, era de 24,4% în zona euro în luna aprilie, cu rate record în Grecia – 62,5%, în Spania – 56,4%), Portugalia – 42,5% și în Italia – 45%.

În zona euro, aceasta înseamnă că 3,62 milioane de persoane nu au un loc de muncă în această categorie de vârstă.


Președintele Consiliului UE, Herman Van Rompuy, le-a cerut recent liderilor europeni să-și concentreze eforturile pentru măsuri în vederea diminuării șomajului în rândul tinerilor. De asemenea, cancelarul Angela Merkel și președintele Francois Hollande s-au pronunțat pentru măsuri vizând locurile de muncă pentru tineri, cei doi lideri dorind în special ca o parte din fondurile europene de 6 miliarde de euro alocate de UE să ajungă în următorii doi ani în cele mai afectate țări.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: