14 iulie, 2020

Comisia pentru Mediu (ENVI)  a Parlamentului European a adoptat, săptămâna trecută, proiectul unui raport care privește rolul UE în protejarea și restaurarea pădurilor lumii.

Documentul, care conține și 3 amendamente ale europarlamentarului român Marian Jean Marinescu, a fost adoptat cu 66 de voturi pentru, 2 împotrivă și 9 abțineri.

Comisia ENVI a elaborat propriul raport care răspunde Comunicării Comisiei din 23 iulie 2019, privind „Sporirea acțiunilor UE pentru protejarea și restabilirea pădurilor lumii”.


Cele 25 de amendamente de compromis negociate includ un apel către Comisie să prezinte, fără întârziere, o propunere pentru un cadru juridic european care să asigure lanțuri de aprovizionare durabile și fără defrișare pentru produse și mărfuri introduse pe piața UE.

Amendamentele impuse de Marian Jean Marinescu

Cele trei amendamente formulate de Marian Jean Marinescu (PNL/PPE) sunt:

  • Invită Comisia să înființeze și să finanțeze un program european de împădurire și reîmpădurire, folosind informații oferite de sistemele de monitorizare GNSS (Copernic și Galileo – n. red.), cu scopul creșterii suprafeței forestiere, opririi degradării terenurilor și creșterii calității aerului în zonele urbane.
  • Invită Comisia să înființeze un sistem european de supraveghere și conservare a pădurilor, bazat pe un sistem de monitorizare care să folosească rețelele GNSS și rețele terestre, pentru a înregistra intrările și ieșirile companiilor de prelucrare a lemnului; consideră că un asemenea sistem trebuie să se bazeze pe dispozitive care să monitorizeze exploatării legale și pe informații colectate de la companii care prelucrează lemnul și de la companii care îl comercializează;
  • Accentuează faptul că defrișările ilegale nu sunt caracteristice doar țărilor terțe, ci și în interiorul UE, cere Comisiei și Statelor Membre să acționeze decisiv ca să oprească și să combată defrișările ilegale (…) Subliniază nevoia de a ridica nivelul de conștientizare a impactului social și economic a defrișărilor ilegale și a infracțiunilor forestiere

România în peisajul protecției acordate pădurii

Chestiunea protejării pădurilor a devenit prioritară după adoptarea Green Deal. La capitolul Mediu (inclusiv în domeniul forestier), România stă foarte prost, având în derulare 13 proceduri de infringement şi 11 proceduri de preinfringement.

În ceea ce privește infracțiunile forestiere, hoţii de lemne au provocat în 2019 moartea a doi pădurari, fiind înregistrate alte 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului.


Între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni, unele dintre ele necesitând spitalizarea, din cauza rănilor grave suferite.

În aprile 2020, Agent Green și alte ONG-uri de mediu au înaintat o plângere către CE prvind tăierile ilegale de pădure din ariile protejate din România.

Dovezile obținute de grupurile ecologiste expun impactul devastator al exploatării pădurilor din siturile Natura 2000 Făgăraș, Domogled, Maramureș și Nordul Gorjului de Vest, unde majoritatea habitatelor analizate au prezentat semne severe de deteriorare.

În Maramureș, au fost documentate tăieri rase pe o suprafață de peste 10.000 de hectare, adică o arie mai mare decât orașul Paris.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: