Scăderea activității economice în zona euro s-a atenuat în noiembrie, dar persistă în domeniul negativ, ceea ce demonstrează că economia blocului comunitar va continua contracția și în ultimul trimestru al anului, deoarece cheltuielile de consum se restrâng, conform celui mai recent sondaj.
În al treilea trimestru, economia s-a contractat cu 0,1%, arată datele Eurostat, iar Indicele Compozit al Managerilor de Achiziții (Composite Purchasing Managers’ Index – PMI) pentru luna noiembrie publicat joi sugerează că zona euro este pe cale să încheie anul 2023 în recesiune tehnică.
Indicele PMI, calculat de S&P Global și considerat un indicator relevant pentru sănătatea economiei în general, a urcat la 47,1, de la minimul înregistyrat în octombrie de 46,5, dar rămâne sub pragul de 50 care separă creșterea de contracție. Sondajul realizat de Reuters printre economiști anticipa o valoare mai modestă, de 46,9.
Cererea slabă
„Slăbiciunea economiei continuă să fie relevată de sondajele printre oamenii de afaceri, ceea ce sugerează o nouă recesiune la orizont. Industria rămâne să se zbată în mocirlă, în timp ce sectorul serviciilor continuă să se contracte”, a declarat Mike Bell de la J.P. Morgan Asset Management, citat de Reuters.
Totuși, în Germania sunt semnale că recesiunea se restrânge, atât în activitatea de producție cât și în servicii, scăderile fiind mai mici decât în lunile precedente, întărind așteptările că recesiunea din cea mai mare economie europeană este mai superficială decât se anticipa.
Îmbunătățire – dar ușoară. Foarte ușoară
Franța a cunoscut, de asemenea, o oarecare îmbunătățire, dar activitatea de business s-a contractat din nou în această lună – și mai mult decât se preconiza într-un sondaj Reuters -, pe măsură ce cererea de bunuri și servicii în din cea de a doua economie din zona euro s-a deteriorat.
Moralul industriei franceze a fost stabil în noiembrie, a informat joi mai agenția oficială franceză de statistică INSEE.
În Marea Britanie, din afara Uniunii Europene, companiile au raportat o revenire marginală a creșterii după trei luni de contracție, dar scăderea comenzilor noi a continuat din cauza ratelor mai mari ale dobânzilor și a cererii slabe.
***