16 aprilie, 2012

Premierul ungar Viktor Orban l-a desemnat preşedinte al republicii pe eurodeputatul Janos Ader, cofondator al partidului său Fidesz, a anunţat şeful deputaţilor formațiunii de guvernământ, luni seară, la Budapesta.

„La şedinţa formațiunii parlamentare, luni seară, Viktor Orban şi-a desemnat candidatul în funcţia de preşedinte al republicii: Janos Ader”, a declarat jurnaliştilor şeful fracţiunii Janos Lazar, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Parlamentul de la Budapesta, dominat de Fidesz, urmează să își dea votul pentru numirea lui Ader în funcția de președinte al Ungariei.


„Ader este o persoană ce ar putea crea securitate”, a mai spus Lazar, subliniind că Orban se bucură de sprijinul deplin al deputaţilor Fidesz.

Numirea lui Jonas Ader trebuie să fie supusă votului parlamentului pe 2 mai.

El îi va succede lui Pal Schmitt, care a demisionat pe 2 aprilie în urma unui caz de plagiat la doctoratul său din 1992.

Janos Ader, 52 de ani, este în prezent eurodeputat. Între 2002 şi 2006, el a fost şeful fracţiunii Fidesz şi este considerat un om de încredere al lui Viktor Orban.


Pe 2 aprilie, Pal Schmitt și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Ungariei, după ce presa a dezvăluit că a acesta a comis plagiat în realizarea tezei sale de doctorat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: